Microîntreprinderile, IMM-urile și organizațiile neguvernamentale din România care dezvoltă inițiative cu impact asupra comunităților se pot înscrie la Social Awards 2026, competiție care pune la dispoziție premii totale de 90.000 de euro. Înscrierile sunt deschise până pe 6 noiembrie 2026, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 24 noiembrie, la București.

Social Awards este o inițiativă susținută de UniCredit Bank și implementată de Social Innovation Solutions, tema ediției din acest an fiind „Regenerare urbană”.

Competiția urmărește să aducă în prim-plan proiectele care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților și la îmbunătățirea vieții în orașele din România.

Șase premii, în valoare totală de 90.000 de euro

Fondul total de premiere va fi împărțit între șase companii și organizații, câte trei câștigători din mediul de afaceri și din sectorul nonguvernamental.

Pentru mediul de afaceri, unde sunt eligibile întreprinderile sociale, cooperativele, microîntreprinderile și IMM-urile, premiile sunt:

  • Locul I – 20.000 de euro
  • Locul II – 15.000 de euro
  • Locul III – 10.000 de euro

Aceleași valori sunt acordate și în categoria destinată ONG-urilor, fundațiilor și federațiilor.

Organizatorii precizează că premiile recompensează impactul inițiativelor înscrise și nu presupun obligația câștigătorilor de a implementa un proiect nou sau de a utiliza banii pentru anumite activități prestabilite.

Patru domenii pentru proiectele înscrise

Inițiativele pot fi înscrise în patru categorii tematice.

Sustenabilitate include proiecte de educație și conștientizare, economie circulară, reducerea risipei, protecția mediului și biodiversității sau adaptarea orașelor la riscurile climatice.

În categoria Impact social pot intra servicii destinate copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități, proiecte de antreprenoriat social și incluziune pe piața muncii, precum și inițiative care reduc barierele fizice sau digitale.

Categoria Orașe și infrastructură vizează, printre altele, reconversia spațiilor industriale sau abandonate, dezvoltarea parcurilor și spațiilor verzi, mobilitatea sustenabilă, soluțiile smart city, eficiența energetică și clădirile verzi.

În domeniul Dezvoltare economică sunt incluse proiecte privind digitalizarea și inovarea B2B, sprijinirea producătorilor locali și a lanțurilor scurte de aprovizionare, revitalizarea zonelor comerciale, reconversia profesională și crearea locurilor de muncă verzi.

Cine se poate înscrie la Social Awards 2026

Pot participa microîntreprinderile cu o cifră de afaceri cuprinsă între 100.000 și 2 milioane de euro și mai puțin de 10 angajați, precum și IMM-urile cu o cifră de afaceri între 2 și 30 de milioane de euro și între 10 și 300 de angajați.

Sunt eligibile și ONG-urile care dispun de resursele, echipa și experiența necesare pentru dezvoltarea proiectelor.

Pot fi înscrise atât proiecte aflate în desfășurare, cât și inițiative finalizate în ultimele 12 luni sau proiecte care urmează să fie implementate. Principala condiție este existența unui impact clar asupra comunității, economiei sau mediului.

„Multe soluții bune pentru orașele noastre există deja. Le construiesc antreprenori și organizații civice care redau comunității spații abandonate, creează locuri de muncă pentru cei lăsați deoparte sau aduc tehnologia în serviciul comunității lor. Aceste soluții merită să fie mai vizibile”, declară Roxana Cojocaru, Director Executiv, Social Innovation Solutions.

Înscrierile sunt deschise până pe 6 noiembrie

Înscrierea la Social Awards 2026 se realizează online, până pe 6 noiembrie 2026, ora 23:59.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 24 noiembrie 2026, în cadrul evenimentului Cities Journey București. Pe lângă premiile financiare, proiectele câștigătoare vor beneficia și de promovare pe canalele Social Innovation Solutions și UniCredit Bank.

Social Awards face parte din Cities Journey, program național dezvoltat de Social Innovation Solutions împreună cu UniCredit Bank, care reunește antreprenori, autorități locale, investitori și experți în jurul temelor legate de dezvoltarea viitoare a orașelor. În 2026, programul include evenimente în Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Iași și București.

Detaliile complete privind regulamentul și înscrierea sunt disponibile pe platforma Cities Journey, în secțiunea dedicată Social Awards 2026.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo