Techcelerator deschide înscrierile pentru cea de-a cincea rundă a programului de accelerare, care vizează startup-urile Fintech. Acestea se pot înregistra aici până la 1 octombrie 2020. Până la 12 startup-uri din această zonă specifică vizată de Techcelerator vor fi selectate pentru a intra în programul NEXT FinTech, derulat atât online, cât și offline.
Programul include patru module de mentorat intensiv
Programul de accelerare va include patru module de mentorat intensiv: vânzări & matchmaking cu instituții financiare din regiune, marketing de produs, strategii de tranziție către piața internațională și pregătirea pentru atragerea de investiții. Acestea vor fi susținute de experți și investitori din zona Fintech. Programul este organizat cu sprijnul Fondului European pentru Europa de Sud-Est din Luxemburg și are ca parteneri GapMinder VC, Google pentru Startups, Seedblink, TechAngels, Asociația RoFintech și Stripe.
Până la sfârșitul programului, în funcție de progresele înregistrate, startup-urile sunt eligibile să primească până la 200.000 de euro din partea partenerilor de investiții GapMinder VC, TechAngels, SeedBlink și a altor investitori regionali.
„Suntem încântați să susținem dezvoltarea în continuare a ecosistemului antreprenorial din România, o țară plină de startup-uri talentate”, spune Markus Aschendorf, președintele Facilității de Dezvoltare EFSE. „Techcelerator este un partener local cu experiență în căutarea și promovarea de noi idei de afaceri de impact și, împreună, așteptăm cu nerăbdare să luăm parte la apariția următoarei generații de experți Fintech din România – <<NEXT Fintech>> powered by EFSE”.
Techcelerator vizează companiile Fintech aflate în faza Minimum Viable Product (MVP) sau în cea de testare Beta. Startup-urile ar trebui să aibă, de asemenea, un produs fezabil, o soluție scalabilă la nivel internațional și o echipă puternică. Sunt targetate startup-uri din zone precum: finanțare alternativă pentru IMM-uri, eCommerce & finanțare alternativă pentru retail, plățicontactless, servicii financiare personale și digitale, servicii de îmbunătățire a experienței și loialității clienților, management de portofoliu & piețe de capital, open banking & noi sisteme de management financiar, securitate și prevenire fraude, blockchain, date și analize predictive, RegTech, PropTech, InsurTech.
„Pandemia a schimbat în mod semnificativ multe comportamente de consum, în plus față de noile reglementări europene din zona de banking digital. Având multe investiții în această industrie, vedem oportunități diverse în Fintech și, împreună cu partenerii noștri, mentorii și companiile tinere cu succes demonstrat din portofoliul nostru precum FintechOS, Typing DNA, Beez, Finqware, ne propunem să le oferim și altor startup-uri românești un impuls pe piață și să le punem în contact cu instituțiile financiare din Europa Centrală și de Est pentru a se dezvolta la nivel regional”, a declarat Cristian Dascălu, Partener și Cofondator Techcelerator, Partener GapMinder VC.
Cea de-a cincea rundă de accelerare a Techcelerator va dura 10 săptămâni, în perioada octombrie 2020-ianuarie 2021, și se va desfășura într-un mix online-offline, cu sprijinul unor parteneri-companii și a aproximativ 60 de mentori și business angels români și străini.
În plus, odată cu începerea programului, toate companiile pot accesa beneficii de la partenerii Techcelerator, cu o valoare totală a pachetului de peste 150.000 de euro: credite Google Cloud, credite Stripe, conturi HubSpot pentru startup-uri, produse software de la Freshworks etc.
Programul se va încheia cu un eveniment de tip Demo Day, în cadrul căruia startup-urile își pot evidenția progresele și pot atrage fonduri din partea investitorilor
Techcelerator a susținut cu succes peste 40 de startup-uri de-a lungul rundelor de accelerare anterioare, dar și prin diferite programe de suport, organizate de acesta sau în parteneriat cu alte entități din ecosistem. În cei 2 ani și jumătate de când se află pe piață, companiile din portofoliul acceleratorului au beneficiat de o investiție totală de peste 5 milioane de euro din rundele de investiții atrase până acum.
Despre Techcelerator
Techcelerator este un program de accelerare care se adresează startup-urilor românești de tehnologie. Cu sedii în București și Cluj-Napoca, Techcelerator este primul accelerator din România care alocă fonduri pentru dezvoltarea companiilor hightech aflate în faza de (pre)accelerare. Sunt vizate pentru accelerare și investiții companiile tinere inovatoare, cu potențial ridicat de dezvoltare și extindere la nivel internațional, din industrii în creștere precum: FinTech, PropTech, software, securitate cibernetică, inteligență artificială, transformare digitală, soluții IT pentru sănătate și altele. Techcelerator beneficiază de suportul strategic oferit de GapMinder Venture Partners și colaborează și cu alți investitori locali și europeni pentru a susține ecosistemul tech local.
Despre GapMinder Venture Partners BV
GapMinder este un fond de capital de risc de 45 de milioane de dolari, care investește în companii de tehnologie create în România și Europa Centrală care cresc rapid la nivel internațional, aflate în faza de Seed sau Serie A. Partenerii GapMinder au o abordare directă ca investitori, ajutând companiile să crească prin consultanță strategică și implicare directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă și disciplina financiară.
Portofoliul GapMinder include companii precum FintechOS, TypingDNA, SmartDreamers, Deepstash, Frisbo sau Planable.
GapMinder este co-finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020.
Despre Fondul European pentru Europa de Sud-Est
Facilitatea de Dezvoltare a Fondului European pentru Europa de Sud-Est (EFSE DF) a fost creată în 2006 pentru a sprijini mandatul fondului de finanțare a dezvoltării. Implementează asistență tehnică eficientă, direcționată și inovatoare pentru a maximiza impactul și amploarea mandatului fondului pentru finanțarea dezvoltării în țările vizate. Academia de antreprenoriat EFSE este un braț al EFSE DF, care se concentrează în mod specific asupra oferirii de resurse, formare, oportunități pentru sprijin financiar și alte mijloace necesare pentru a transforma ideile antreprenorilor în companii de succes.
Gestionată de Finance in Motion, EFSE DF funcționează independent de fond printr-un acord fiduciar conform legislației luxemburgheze. Comitetul Facilității de Dezvoltare, alcătuit din membri numiți de Banca de Dezvoltare KfW, banca de dezvoltare austriacă OeEB și banca olandeză de dezvoltare FMO, este responsabil de evaluarea și aprobarea tuturor propunerilor de proiecte și de furnizarea de îndrumări strategice facilității.
Pentru mai multe informații despre Fondul European pentru Europa de Sud-Est, vă rugăm să vizitați: www.efse.lu
Pentru mai multe informații despre Finance in Motion, vă rugăm să vizitați: www.finance-in-motion.com
Despre Google for Startups
Google for Startups este o inițiativă ce oferă start-upurilor cele mai bune produse, conexiuni și know-how de la Google printr-o rețea globală de parteneri și resurse online. Misiunea noastră este de a ajuta start-upuri din toată lumea să crească și să aibă succes.
Despre SeedBlink
SeedBlink este cea mai mare platformă regională de equity crowdfunding, care susține investitorii și democratizează investițiile prin “matching-ul” acestora cu startup-uri inovative. Angajamentul și misiunea SeedBlink sunt de a pune umărul la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial, permițând startup-urilor în căutare de finanțare accesul pe platformă și în primul rând facilitând alegerea de către investitori a startup-urilor preferate.
Despre TechAngels
TechAngels a fost creat în 2013 cu scopul de a fi un „loc de întâlnire” între startup-urile tehnologice și investitoriîn căutare de oportunități de investiții. Grupul are două direcții principale: susținerea tinerilor antreprenori prin investiții, acces la programe de accelerare și la alte resurse necesare pentru a-și dezvolta afacerea, respectiv încurajarea potențialilor angel investors de a face primii pași în această zonă.
În calitate de membri TechAngels, persoanele care iau în considerare să devină business angels în zona tech au acces la un număr considerabil de startup-uri care caută finanțare, pot beneficia de workshopuri bazate pe tema investițiilor, experiențe împărtășite de ceilalți membri și pot face primele investiții – fie ca investitori privați, fie ca parteneri – cu îndrumări de la cei mai experimentați business angels din domeniul tehnologiei.
Despre Fondul European de Investiții
Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Băncii Europene de Investiții și este principalul finanțator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare finanțate prin fonduri structurale și fonduri de investiții: JEREMIE 2007-2013, Inițiativa pentru IMM și instrumentele financiare din cadrul PO Competitivitate, PO Regional și PNDR.
Despre Programul Operațional Competitivitate
Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 susține investiții menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată de Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.