Peste 630 de participanți la Conferința Internațională ABA 2024
Cea de-a XIII-a ediție a Conferinței Internaționale ABA, evenimentul de referință în domeniul analizei comportamentale aplicate, s-a desfășurat pe 25 și 26 octombrie la Universitatea Titu Maiorescu din București.
„Understanding Behavior, Improving Lives” a fost tema care a ghidat discuțiile celor două zile, punând accent pe modul în care înțelegerea profundă a comportamentului uman poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții persoanelor cu Tulburare de Spectru Autism (TSA) și a celor cu alte nevoi speciale.
Anul acesta au fost abordate subiecte din toate domeniile de aplicabilitate ale analizei comportamentale precum ABA în organizații, școli, tulburări de dezvoltare, managementul personal, pentru părinții copiilor cu autism, în autism și în viziunea persoanelor cu autism.
Numărul total al participanților a ajuns anul acesta la 631 de înscrieri, cu aproximativ 21.35% mai mult față de anul precedent, dintre care 171 au participat virtual din țări precum Olanda, Spania, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii, dar și România. Dintre aceștia, 385 sunt psihologi, psihopedagogi, terapeuți ABA specialiști, 26 cadre didactice, 11 medici și kinetoterapeuți, precum și 51 de părinți. Aceasta subliniază importanța evenimentului nu doar pentru profesioniști, dar și pentru comunitatea de sprijin a copiilor și adolescenților cu nevoi speciale, printr-o colaborare interdisciplinară. În 2023, evenimentul a înregistrat un total de 520 participanți, dintre care 300 au fost prezenți fizic, iar 220 au participat online.
„Ediția din acest an a Conferinței Internaționale ABA are o semnificație deosebită pentru comunitatea de profesioniști din România în contextul recunoașterii oficiale a specializării în analiza comportamentală de către Colegiul Psihologilor din România. Această recunoaștere este extrem de importantă pentru toți cei care au contribuit la dezvoltarea acestui domeniu în țara noastră. Ea nu ar fi fost posibilă fără eforturile constante și colaborarea strânsă cu Autism Voice și Institutul ABA Romania, alături de care am lucrat din 2019 pentru a transforma această specializare într-o profesie oficial recunoscută. Conferința ABA este un eveniment dedicat profesioniștilor, practicienilor, medicilor, cadrelor didactice și, în egală măsură, părinților copiilor cu TSA. Participanții au aflat noutăți de la unii dintre cei mai prestigioși experți internaționali în terapia ABA, cercetători și terapeuți, pe teme actuale, au schimbat informații și au împărtășit experiențe.” – Daniela Bololoi, Președinte Help Autism și Rețeaua RO TSA.
„Ediția a XIII-a a Conferinței Internaționale ABA s-a încheiat cu succes, având un număr record de participanți și lectori, atât internaționali cât și din România. Această creștere reflectă interesul și nevoia tot mai mare pentru formare și informații în domeniul analizei comportamentale aplicate. Participarea virtuală din 5 țări pe 2 continente evidențiază o expansiune internațională și un impact global al evenimentului, semn că România se impune ca un lider în domeniu, aliniat la standardele științifice globale. Mulțumim tuturor pentru participarea, dedicarea și schimbul de cunoștințe care ne-au inspirat să continuăm misiunea noastră. Împreună am reușit să creăm un spațiu de învățare și colaborare pentru toți cei dedicați îmbunătățirii vieții persoanelor cu TSA, dar interesați și de extinderea aplicabilității ABA în școli, organizații și parenting. ABA este recunoscută acum în România de către Colegiul Psihologilor, ceea ce pune bazele unui proces continuu de reglementare și pentru crearea unui standard național în ABA.” – Anca Dumitrescu, Președinte Autism Voice Coordonator științific al conferinței
Invitați de prestigiu din România și din toată lumea
De 13 ani, conferința reprezintă un punct de întâlnire pentru cei mai buni specialiști în ABA, oferind un cadru propice pentru schimbul de idei inovatoare și pentru cele mai recente descoperiri științifice în domeniu, cu scopul de a transforma viețile persoanelor atipice, însă tehnicile pot fi utilizate cu succes și în rândul persoanelor tipice.
Printre speakerii acestei ediții s-au numărat:
- Ellie Kazemi, profesor la California State University (CSUN) și fondator al unui centru de cercetare multidisciplinară în colaborare cu NASA. Dr. Kazemi este recunoscută pentru expertiza sa în leadership comportamental și dezvoltarea strategiilor eficiente de supervizare.
- Justin Leaf, director executiv al Autism Partnership Foundation și Progressive Behavior Analyst Autism Council, cu peste 150 de articole publicate și o vastă experiență în predarea abilităților sociale persoanelor cu tulburări din spectrul autist.
- Paul Gavoni, directorul Asociației Profesionale pentru Managementul Crizelor (PCMA) și expert în utilizarea științei comportamentale pentru gestionarea eficientă a situațiilor de criză în organizații.
- Pete Wharmby, autor și avocat al drepturilor persoanelor neurodiverse, diagnosticat cu autism la vârsta de 34 de ani. Cu acest prilej, a fost lansată ediția în limba română a cărții sale, „Atipic. Cum lumea nu este construită pentru persoanele cu autism și ce putem face în această privință”, al zecelea titlu din colecția AHA Books.
- Anca Dumitrescu, coordonator științific al Conferinței Internaționale ABA, psiholog și primul Board Certified Behavior Analyst (BCBA) din România. Este formator ABA la nivel național și a coordonat reglementarea analizei comportamentale aplicate în România. Este implicată constant în crearea și promovarea standardelor naționale pentru organizațiile care oferă servicii ABA pentru copiii cu autism.
- Andreea Stroe Matauan, analist comportamental BCBA și psihoterapeut experiențialist. Lucrează de peste 16 ani cu copii și adolescenți diagnosticați cu tulburare de spectru autist și cu alte tulburări de dezvoltare și cu familiile acestora.
- Daniela Bololoi, fondator și președinte al Asociației Help Autism, președinte RO TSA și membru activ al societății civile de peste 13 ani, pe care o și reprezintă în Consiliul Economic și Social din 2018. Pe lângă rolul activ în cadrul societății civile, Daniela este psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv comportamental și analist comportamental. Ca psiholog, preocuparea ei este echilibrul familiilor copiilor cu autism.
- Vincent van Antwerp, Ph.D., BCBA, a discutat despre echilibrul între sănătate și prevenirea epuizării.
„Sunt deștept pentru că aveam o problemă și trebuia să compensez”
Printre speakerii care au inspirat participanții se numără Radu, filosof neurodivergent „high-functioning” în vârstă de 25 de ani. La vârsta de 3 ani a fost diagnosticat cu autism, ulterior a înțeles de ce a reacționat diferit față de cei din jur și a renunțat la autoblame pentru dificultățile de interacțiune. Interesat de epistemologie și fenomenologie, Radu a vorbit despre heuristici — tipare mentale pe care le folosește pentru a naviga prin viață. De fiecare dată când acestea nu funcționează, creează o regulă nouă pentru a reuși. Cu toate acestea, dificultățile îi aduc adesea anxietate, iar structurile rigide devin un mecanism de apărare. Radu descrie gândirea sa repetitivă ca pe un proces cognitiv prin care detaliile mici, pixelate, alcătuiesc o imagine de ansamblu, dar fără flexibilitatea de a vedea alternative.
„Acționez pe baza unei singure opțiuni, sunt rigid”, explică el, confruntându-se constant cu maleabilitatea pe care o observă la persoanele tipice. Hiperfocusarea face parte din acest stil mental. Radu își planifică zilele cu activități bine delimitate și uneori resimte o obsesie legată de timp. „Devine stresant când programul meu nu respectă ceea ce mi-am propus”, spune el, o tensiune care îi amplifică impulsivitatea. Spre deosebire de neurotipici, care pot comunica mai flexibil și transmit emoții prin limbaj nonverbal, el se concentrează pe tiparele conversaționale și este interesat de hobby-uri și activități foarte specifice.
Conferința Internațională ABA 2024 a oferit participanților nu doar prezentări și discuții academice, ci și oportunități valoroase de networking și colaborare cu specialiști de top din domeniul ABA.
Organizatori și parteneri
Conferința este organizată de Autism Voice și Help Autism, două organizații active și recunoscute la nivel național pentru contribuția lor susținută la îmbunătățirea serviciilor de terapie pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist și la formarea specialiștilor în ABA.
Conferința Internațională ABA reprezintă o platformă anuală de diseminare a celor mai noi cercetări și practici în domeniul analizei comportamentale aplicate. Fiecare ediție atrage participarea unor specialiști de renume mondial și contribuie la dezvoltarea profesională a terapeuților, educatorilor și cercetătorilor din România. Pentru detalii suplimentare, accesați website-ul oficial al conferinței: ➡️ https://conferinta-aba.ro/.