Secretarul de Stat Alexandru Rogobete participă la Bruxelles la reuniunea Comisiei Europene pentru eHealth Network.

Peste 400 de milioane de euro sunt investite în digitalizarea sistemului de sănătate din România, prin PNRR și fonduri europene.

În cadrul reuniunii eHealth au fost prezentate și dezbătute planurile de acțiune pentru digitalizarea sistemului de sănătate din România. Dezvoltarea infrastructurii digitale la nivelul spitalelor, prescripția digitală și dosarul electronic al pacientului se află printre prioritățile majore. Alte elemente esențiale țin de interoperabilitatea sistemelor digitale din sănătate, atât la nivelul României, cât și al statelor membre.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății a participat la adoptarea ghidurilor de finanțare în statele membre pentru realizarea de sisteme digitale comune. Acestea ar include rezultatele de laborator, investigațiile imagistice și fișele de externare.
”Sistemul de sănătate din România face un veritabil salt în timp, de la a funcționa exclusiv pe hârtie, la digitalizare și management medical smart. Numai în ultimele 12 luni am primit o infuzie de aproximativ 400 de milioane de euro, din PNRR, pentru proiecte de digitalizare. Sunt proiecte concrete care funcționează și își produc efectele”, a declarat Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, responsabil cu implementarea PNNR în Sănătate.

„Realizarea unor sisteme digitale integrate și interoperabile este în sprijinul pacienților din România. Câștigăm timp, reducem erorile și suntem interconectați într-o rețea europeană de sănătate. Am prezentat în cadrul ședinței eHealth organizată de Comisia Europeană necesitatea unui organism de coordonare și integrare a datelor din sănătate”, a subliniat Alexandru Rogobete.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo