Consiliul Federal al Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate (FNSE) UNIVERS a aprobat recent, printre altele, în unanimitate, afilierea celui de-al 50-lea sindicat, ajungând astfel la peste 16.000 de membri.

”Am primit o cerere de afiliere la FNSE UNIVERS din partea Sindicatului Liber CARIERA HUSNICIOARA 2014, care fusese deja avizată în ședința Biroului Federal Executiv și am supus-o votului plenului Consiliului Federal întrunit la Covasna în ședință extraordinară. Această cerere  a fost votată în unanimitate și astfel am ajuns la peste 16.000 de membri”, a declarat Nicolae Buzea, președintele FNSE UNIVERS.

Nicolae Buzea a mai spus că afilierea acestui nou sindicat și ajungerea la peste 16.000 de membri reprezintă pentru FNSE UNIVERS atingerea unui procent de reprezentare de circa 19,4% din totalul salariaților din sectorul de negociere colectivă din Sectorul Energie, Petrol, Gaze și Minerit Energetic.

Condiția de reprezentativitate la nivel de sector de negociere este de minimum 5%, potrivit legislației în vigoare.

”De asemenea, prin afilierea Sindicatului Liber CARIERA HUSNICIOARA 20214,  reprezentativitatea FNSE UNIVERS la nivelul  Complexului Energetic Oltenia depășește nivelul de 50% plus 1 din numărul de salariați”, a mai explicat președintele Federației UNIVERS.

Până la afilierea la FNSE UNIVERS, Sindicatul Liber CARIERA HUSNICIOARA 20214  fusese afiliat la Federația Energetica. În acest moment, Sindicatul Liber CARIERA HUSNICIOARA 20214 are un număr de 239 membri.

FNSE UNIVERS se află în proces de obținere a reprezentativității la nivel Sector de Negociere Colectivă nr. 5 (Energie, Petrol și Gaze și Minerit Energetic) și la nivelul societăților CNTEE TRANSELECTRICA SA, SC SMART SA, Societatea Distribuție Energie Electrică (DEER) România SA, Societatea Electrica Furnizare SA și Societatea FISE Electrica Serv SA. Până în prezent, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, FNSE UNIVERS a obținut recunoașterea reprezentativității la nivelul societății Complexul Energetic Oltenia SA

Din FNSE UNIVERS fac parte în prezent 50 de sindicate reprezentative și nereprezentative, printre acestea numărându-se și cele de la societăți precum CET Craiova II, Electrica – sediul central, ALLSYS, de la grupul de firme SERVENERGO, CEZ sau PPC Banat.

Citește și:

Premiile Superscrieri anunță cele 47 de nominalizări ale ediției #13

David Popovici, Amalia Enache, Mihai Morar, Marius Manole, Alexandru Tomescu – împreună pentru construcția unei case familiale

Proiectul artistic transdisciplinar ROOTS propune în aprilie cinci evenimente cu acces liber pentru studenți, în explorarea experiențială a naturii în om

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo