Pe 30 și 31 iulie, scena Sălii „Ion Caramitru” de la Teatrul Național București devine gazda a două comedii de neratat, regizate de Horațiu Mălăele. Evenimentul este organizat de Prestige Art Production și propune publicului o incursiune în teme esențiale precum toleranța, prietenia și absurdul conflictelor umane, prin intermediul unor povești clasice și actuale deopotrivă.
„Take, Ianke și Cadâr” – o lecție de umanitate și umor
Marți, 30 iulie, de la ora 20:00, se joacă „Take, Ianke și Cadâr”, montare în care Horațiu Mălăele dă viață personajului Ianke, alături de Răzvan Vasilescu (Cadâr) și Mihai Constantin (Take). Scrisă în 1932, piesa lui Victor Ion Popa este o comedie cu profunzime, în care trei negustori – evreu, român și turc – învață să conviețuiască dincolo de diferențele de religie și etnie. Spectacolul este completat de Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin, cu scenografia semnată de Maria Miu.
„Fierarii” – o farsă cu identități încurcate și umor de calitate
Miercuri, 31 iulie, tot de la ora 20:00, este programat spectacolul „Fierarii” de Milos Nikolic. Comedia urmărește trei fierari de naționalități diferite care descoperă, în urma unor confuzii genetice absurde, că fiii lor nu sunt ai lor. Horațiu Mălăele interpretează rolul principal alături de Maia Morgenstern, George Mihăiță și Valentin Teodosiu. Piesa pune sub lupă naționalismul și urmările ilogice ale războiului, totul cu un umor inteligent și scenografie realizată, de asemenea, de Maria Miu.
Biletele pentru ambele spectacole sunt disponibile online, pe platformele proticket.ro și fanteatru.ro. Evenimentele sunt susținute de o rețea amplă de parteneri media, printre care Spot Media, Radio România Cultural, Kudika, Garbo și First News.


