Bucureștiul a fost gazda celei de-a doua ediții a nZEB Expo, evenimentul care a reunit peste 17.000 de vizitatori interesați de soluții moderne și sustenabile în construcții. Organizat în perioada 13–15 iunie, la Romexpo, evenimentul a fost dedicat locuirii eficiente energetic și a adus împreună specialiști din domeniu, producători, antreprenori și publicul larg.
Creșterea semnificativă a participării față de prima ediție confirmă interesul tot mai mare pentru tranziția verde în domeniul construcțiilor. „Eforturile de educare încep să dea roade”, a remarcat Marius Șoflete, co-organizator al expoziției și promotor al construcțiilor pasive în România.
Spațiu de învățare, inovație și dialog
Timp de trei zile, nZEB Expo a oferit o platformă completă de informare practică și demonstrații live, cu peste 150 de companii expozante și 50 de speakeri locali și internaționali. De la materiale de construcții și instalații inteligente, până la execuția corectă a ferestrelor sau montajul pompelor de căldură, fiecare sector al construcției eficiente a fost reprezentat.
Evenimentul a inclus și o premieră națională: WLTR – robotul de zidărie, care a realizat ziduri cu o precizie milimetrică într-un șantier demonstrativ indoor, oferind vizitatorilor o experiență memorabilă despre automatizarea în construcții.
Scene tematice, realitate augmentată și ateliere aplicate
Pe cele trei scene specializate (Main Stage, Workshow Stage și Innovation Area) s-au desfășurat prezentări despre audit energetic, finanțări verzi, standardele nZEB și rolul informării publicului în tranziția spre un parc imobiliar sustenabil. Vizitatorii au avut acces la ateliere interactive și tehnologii de realitate augmentată pentru simularea execuției în șantier.
Următorul pas: Cluj-Napoca
După succesul de la București, organizatorii pregătesc deja ediția de toamnă, care va avea loc în perioada 24–26 octombrie 2025, la BT Arena din Cluj-Napoca. Misiunea rămâne clară: educație, colaborare și sprijin pentru o Românie mai eficientă energetic.


