Visa anunță lansarea programului ePOSibil, o inițiativă națională dedicată accelerării digitalizării în rândul afacerilor mici și mijlocii din România și extinderii acceptării plăților electronice. Programul, derulat pe o perioadă de trei ani, vine în sprijinul a peste 135.000 de comercianți care pot adopta rapid metode moderne de plată și soluții digitale esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a businessului.
România, sub media europeană la acceptarea plăților cu cardul
Potrivit unui studiu Kearney citat de Visa, România are doar 22 de terminale POS la 1.000 de locuitori, mult sub media UE (39). În ciuda acestui decalaj, apetitul pentru plăți digitale este în creștere: 2 din 3 români preferă să plătească la POS, iar 24% renunță la achiziții dacă nu pot plăti cu cardul.
ePOSibil, o soluție pentru competitivitate și dezvoltare
Programul le oferă comercianților:
- POS-uri fără costuri de administrare timp de 6 luni;
- acces la servicii digitale (site-uri, facturare, gestiune, publicitate);
- sprijin pentru integrarea pe platforme eCommerce și încurajarea plăților moderne.
„Din peste 1 milion de companii din România care ar putea adopta plățile digitale, aproximativ 135.000 de comercianți pot beneficia imediat de ePOSibil”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa România. Sectoarele vizate includ retailul alimentar, frizeriile, restaurantele, firmele de transport și serviciile auto.
Impact economic și fiscal real
Visa estimează că o creștere de 5% a plăților digitale timp de 5 ani ar putea aduce un plus de 7 miliarde lei la PIB și o colectare fiscală suplimentară de 2 miliarde lei. Programul contribuie astfel la reducerea economiei informale, estimată la 30% din PIB în 2023.
„Digitalizarea și plățile electronice nu mai sunt opționale, ci fundamentale pentru competitivitatea afacerilor”, a subliniat Florin Jianu, președinte de onoare IMM România. „Programul ePOSibil oferă IMM-urilor acces la infrastructură modernă și sprijin real pentru dezvoltare.”
Înscrierea în program
Pot participa toate afacerile care nu au acceptat plăți cu cardul în ultimele 12 luni, inclusiv magazinele online. Detalii sunt disponibile pe www.visa.ro/eposibil.
Visa a implementat programe similare în alte 6 țări din Europa Centrală și de Est și a depășit obiectivul global de digitalizare a 50 de milioane de IMM-uri, ajungând la 67 de milioane până la finalul lui 2023.
ePOSibil se alătură astfel eforturilor Visa de a construi o economie digitală incluzivă și eficientă în România.

