Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) avertizează că proiectul de Ordonanță inițiat de autorități riscă să limiteze accesul pacienților la servicii medicale esențiale. Documentul, promovat fără o consultare publică autentică, ar putea destabiliza sistemul sanitar și afecta economia națională prin blocarea investițiilor private.
„Dacă prevederile vor intra în vigoare în forma vehiculată, pacienții – milioane de români – vor întâmpina întârzieri majore în obținerea investigațiilor și tratamentelor. Mai mult, costurile ar putea crește, ceea ce va restrânge și mai mult accesul la servicii medicale vitale”, a declarat Cristian Hotoboc, președintele PALMED.
Consecințe directe pentru pacienți
Proiectul ar putea genera:
- creșterea timpilor de așteptare cu până la 6 luni;
- reducerea spitalizărilor de zi și a investigațiilor paraclinice;
- presiune crescută asupra spitalelor publice;
- limitarea monitorizării pacienților cronici la o singură investigație anuală;
- blocarea digitalizării și a modernizării infrastructurii medicale.
Rolul vital al sectorului privat
Sectorul medical privat asigură peste 50% din serviciile ambulatorii finanțate public și deține infrastructura majoritară în domenii critice, precum dializă, radioterapie, imagistică și stomatologie. Totodată, creează peste 100.000 de locuri de muncă și facilitează accesul rapid la tehnologii de ultimă generație, reducând presiunea pe spitalele publice.
Apel la dialog
PALMED solicită suspendarea procedurii de adoptare a Ordonanței și inițierea de urgență a unor consultări reale între autorități, furnizori publici și privați și organizații de pacienți. „Sectorul privat nu trebuie privit ca un competitor, ci ca un partener indispensabil pentru acces echitabil la servicii medicale și modernizarea sistemului de sănătate”, a subliniat Cristian Hotoboc.


