Euronews România aduce o schimbare de imagine menită să ofere telespectatorilor o experiență vizuală modernă, aliniată la standardele internaționale ale brandului Euronews. Noul pachet grafic, disponibil de luni, 15 septembrie, debutează odată cu matinalul „Bună dimineața, România”, prezentat de Sonia Teodoriu.

Un design clar și dinamic pentru publicul local

Noul format vizual aduce pe ecran:

  • secțiuni multiple de informații simultane, care permit publicului să-și aleagă rapid punctul de interes;
  • burtiere explicative mai bogate și imagini integrate în prezentarea știrilor esențiale;
  • un ticker separat, actualizat constant, cu ultimele știri;
  • o bandă laterală permanentă cu informații proaspete, care înlocuiește clasicul croll de jos.

Toate aceste transformări au fost realizate în colaborare cu echipa Euronews de la Bruxelles, pentru o vizibilitate sporită și o prezentare mai clară, adaptată ritmului accelerat al consumului de știri.

„Totul se întâmplă acum”

Noua identitate vizuală are la bază un albastru electric vibrant, culoarea distinctivă a brandului, și marchează o tranziție către un stil european, dinamic și actual.

„Acest nou pachet grafic înseamnă mai mult decât o schimbare vizuală. Este un pas spre o comunicare mai dinamică și în acord cu modul în care publicul consumă informația astăzi. Vrem să aducem claritate, ritm și un nou tip de experiență pentru telespectatorii noștri, în linie cu brandul internațional Euronews, dar cu specific local”, a declarat Andra Miron Diaconescu, redactor-șef Euronews România.

Andra Miron Diaconescu

Andra Miron Diaconescu

Schimbările se reflectă și în grila de programe: emisiunile „Bună seara, România” și „Global Weekend” vor fi înlocuite de „Euronews acum”, pentru a oferi o continuitate informațională adaptată actualității. „Seara nu mai aduce doar retrospectiva zilei, iar weekend-urile nu sunt mai relaxate, ci vin și ele cu multe noutăți. Totul se întâmplă acum și totul poate fi văzut la Euronews România”, subliniază reprezentanții postului.

Euronews România – vocea europeană în peisajul media local

Lansat pe 25 mai 2022, Euronews România este cel mai mare afiliat al brandului Euronews din Uniunea Europeană. Proiectul s-a născut prin parteneriatul cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și face parte dintr-o rețea regională alături de Bulgaria, Albania, Serbia și Georgia.

Stația funcționează după principiul „All Views”, aducând în prim-plan valori europene și un jurnalism de calitate, cu sprijinul redacției internaționale și al unei echipe multiculturale.

Euronews este distribuit în 160 de țări, 440 de milioane de locuințe și are un reach lunar de peste 145 de milioane de persoane pe TV și digital, conform Global Web Index.

Cum poate fi urmărit Euronews România

Postul este disponibil la toți distribuitorii de cablu, dar și online:

Credit foto: Euronews România

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo