Cel mai amplu program educațional dedicat tinerilor antreprenori din țară a fost lansat la Timișoara. TEKUNI, inițiativă a Fundației BUSINESS WORLD, realizată cu sprijinul UniCredit Bank, își propune să devină platforma care accelerează apariția unei noi generații de fondatori și inovatori români.

Gândit pentru studenți și tinerii aflați la început de drum în antreprenoriat, programul a debutat în premieră printr-un proiect pilot, cu obiectivul de a fi extins ulterior la nivel național.

Un parcurs complet pentru construirea unui startup

TEKUNI oferă participanților o experiență educațională structurată în șapte module, care acoperă toate etapele necesare dezvoltării unui startup: validarea ideii, crearea MVP-ului, branding, marketing, legislație, finanțe, leadership și pregătirea pentru atragerea investițiilor. Programul este gratuit și reunește unii dintre cei mai cunoscuți profesioniști din ecosistemul antreprenorial românesc.

Printre mentorii care vor ghida tinerii fondatori se numără:

  • Avi Cicirean, Fondator BRAND MINDS,
  • Cristian Munteanu, Managing Partner Early Game Ventures,
  • Alex Bogdan, Fondator ROCA X,
  • Dan Bugariu, Growceanu Angel Investment,
    alături de mulți alți experți cu experiență relevantă în construirea și scalarea afacerilor.

O inițiativă susținută de comunitatea de business

Lansarea programului a fost posibilă datorită colaborării dintre Fundația BUSINESS WORLD și o serie de parteneri care contribuie activ la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România. Printre aceștia se numără UniCredit Bank, Profi, Universitatea Politehnica Timișoara, Timișoara Startups, Growceanu, Universitatea de Vest din Timișoara, Centrul Cultural PLAI și BIT.

Avi Cicirean subliniază misiunea programului: „Credem în potențialul generației tinere din România și în capacitatea lor de a construi companii inovatoare atunci când au parte de educație practică, mentorat și comunitate. TEKUNI își propune să devină platforma care accelerează apariția unei noi generații de fondatori”.

„Întotdeauna vom sprijini idei noi, planuri de afaceri ambițioase și curajul de a începe un business nou. Acest program deschide poarta antreprenorilor care vor să-și depășească limitele și ambițiile, fiind gata să învețe de la cei mai experimentați ca ei”, a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare la UniCredit Bank.

Înscrieri deschise până în februarie 2026

Programul pilot este deja în desfășurare, iar înscrierile gratuite rămân deschise până la 25 februarie 2026, pe www.tekuni.com.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo