Organizația Salvați Copiii România, alături de Fundația OMV Petrom, lansează o nouă ediție a programului „Primul pas spre sănătate 4.0”, prin care aproximativ 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale moderne. Investiția totală pentru această etapă se ridică la 1 milion de euro, iar programul continuă eforturile de îmbunătățire a accesului la servicii medicale în comunitățile vulnerabile.

Investiții în medicina de familie și prevenție

Programul are ca obiectiv principal reducerea mortalității infantile și creșterea accesului la servicii medicale pentru mame și copii. Cabinetele selectate vor primi echipamente esențiale precum ecografe, electrocardiografe, defibrilatoare automate, holtere de tensiune, pulsoximetre sau dopplere fetale.

Salvati Copiii, OMV Petrom, sanatate, cabinete, rural

„În cei 16 ani de când luptăm contra mortalității infantile, pe multiple paliere, am înțeles că prezența în comunități este o regulă de aur. Accesul la servicii medicale pentru gravidă și pentru nou-născut este esențial și face o diferență reală în ceea ce privește șansa la îngrijire medicală promptă și eficientă”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Impact real în comunitățile rurale

Rezultatele edițiilor anterioare arată o creștere semnificativă a accesului la servicii medicale: mai multe consultații prenatale, monitorizarea corectă a sarcinilor și o rată mai bună de vaccinare în rândul copiilor. De asemenea, numărul consultațiilor pentru copii și mame a crescut considerabil în cabinetele deja dotate.

„În trei ani de implementare, programul a contribuit la îmbunătățirea stării de sănătate a mamelor și copiilor din zonele defavorizate: tot mai multe femei fac controale prenatale și beneficiază de consiliere, sarcinile sunt monitorizate corect, iar copiii sunt vaccinați la timp chiar în comunitate, fără să mai fie necesară deplasarea către cel mai apropiat spital. Aceste progrese reprezintă un pas important în reducerea ratei mortalității infantile. Prin investițiile în dotarea cu aparatură modernă a cabinetelor de medicină de familie de la sate, Fundația OMV Petrom continuă să susțină un program cu impact durabil și o transformare reală în societate”, a precizat Amalia Fodor, Director Executiv Fundația OMV Petrom.

Înscrieri deschise pentru cabinetele din mediul rural

Cabinetele de medicină de familie din zonele dezavantajate se pot înscrie în program în perioada 15 aprilie – 15 mai 2026. Până la finalul anului, inițiativa va contribui la dotarea a aproximativ 220 de cabinete la nivel național.

Programul răspunde unor nevoi reale ale sistemului medical: peste 1.000 de localități din România se confruntă cu deficit de medici de familie, iar accesul la servicii medicale rămâne limitat în multe zone rurale.

Citește și:

OMV Petrom sprijină cu 1,5 milioane de euro renovarea Spitalului Polizu – cea mai mare maternitate din România

„Sănătate în vecinătate”: Programul OMV Petrom și Medcorp ajunge în 2026 la peste 7.000 de persoane din mediul rural

Spitalul din Rupea primește aparatură medicală vitală pentru secțiile de Pediatrie și Ginecologie

OMV Petrom sprijină cu 1,5 milioane de euro renovarea Spitalului Polizu – cea mai mare maternitate din România

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo