Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a semnat 68 de acte adiționale prin care sunt prelungite până în perioada iunie–august 2026 termenele unor proiecte importante dedicate modernizării spitalelor, dezvoltării infrastructurii medicale și digitalizării sistemului sanitar.
Potrivit Ministerului Sănătății, măsura are ca scop finalizarea investițiilor aflate în derulare, în timp ce ritmul plăților către beneficiari este menținut accelerat.
Printre proiectele pentru care au fost semnate acte adiționale se numără modernizarea ambulatoriilor de specialitate, prin lucrări de reabilitare și extindere, precum și dotarea cu echipamente performante de imagistică, inclusiv CT, RMN, osteodensitometrie și ecografie.
De asemenea, șase proiecte vizează reducerea riscului de infecții nosocomiale, prin modernizarea infrastructurii medicale, dezvoltarea laboratoarelor de microbiologie și achiziția de echipamente moderne pentru prevenirea și controlul infecțiilor.
Alte investiții sunt dedicate dezvoltării secțiilor de terapie intensivă neonatală, prin creșterea capacității ATI pentru nou-născuți, dotarea cu echipamente medicale moderne și extinderea programelor de screening neonatal.
Componenta de digitalizare reprezintă cea mai mare parte a proiectelor prelungite. Astfel, 34 de acte adiționale vizează digitalizarea unităților sanitare publice, prin dezvoltarea infrastructurii hardware și software, implementarea sistemelor informatice interoperabile și digitalizarea fluxurilor medicale și administrative.
Totodată, alte 21 de acte adiționale sunt dedicate digitalizării direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță și altor instituții din subordinea Ministerului Sănătății, pentru modernizarea și eficientizarea activității acestora.
Ministerul Sănătății a anunțat și prelungirea termenului de implementare a proiectului de redimensionare, standardizare și optimizare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Valoarea totală a proiectelor se ridică la aproximativ 2 miliarde de lei și urmărește creșterea accesului pacienților la servicii medicale moderne, reducerea timpilor de diagnostic și tratament, prevenirea infecțiilor nosocomiale și dezvoltarea infrastructurii medicale critice.
Ministerul Sănătății precizează că va continua monitorizarea implementării investițiilor și susținerea finanțării proiectelor din PNRR pentru ca acestea să fie finalizate și transformate în servicii medicale funcționale pentru populație.

