Allview Energy, divizia de energie verde a companiei Visual Fan S.A. (BVB: ALW), a semnat două contracte strategice cu RES INVEST SOUTH EAST EUROPE pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 50,9 MWp și a infrastructurii de racordare aferente în municipiul Turda, județul Cluj. Valoarea cumulată a contractelor este estimată la aproximativ 20 de milioane de euro.

Semnarea documentelor a avut loc în cadrul unui eveniment organizat la Primăria Municipiului Turda, în prezența reprezentanților administrației locale, ai beneficiarului și ai partenerilor implicați în implementarea investiției.

Cele două contracte acoperă realizarea la cheie (Full EPC) a centralei fotovoltaice de 50,9 MWp și proiectarea, execuția și punerea în funcțiune a stației de transformare 20/110 kV, infrastructură necesară pentru conectarea proiectului la Sistemul Energetic Național.

Semnare contract Turda1

Proiectul centralei fotovoltaice include toate etapele de implementare, de la proiectare și achiziția echipamentelor până la execuția lucrărilor, testare, punere în funcțiune și servicii de operare și mentenanță pentru o perioadă de doi ani, până la emiterea Certificatului de Performanță. Implementarea va fi realizată în parteneriat cu Waldevar Energy.

Primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, a subliniat importanța investiției pentru dezvoltarea orașului și pentru consolidarea securității energetice a României.

„Ne bucurăm să găzduim o investiție de o asemenea amploare, care generează beneficii economice directe pentru comunitatea locală și consolidează poziția orașului nostru în avangarda tranziției energetice din România”, a declarat edilul.

Prin acest proiect, Allview Energy își extinde activitatea și în zona infrastructurii electrice de înaltă tensiune, incluzând proiectarea și execuția stațiilor electrice, integrarea sistemelor SCADA, a protecțiilor și automatizărilor, precum și realizarea infrastructurii de racordare. Compania precizează că a livrat până în prezent peste 200 MW de infrastructură energetică și a implementat peste 160 MWh capacitate de stocare a energiei (BESS).

Semnare contract Turda3

Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A., consideră că proiectul reprezintă un pas important în dezvoltarea diviziei dedicate soluțiilor energetice integrate.

„Semnarea acestor două contracte marchează o etapă importantă în dezvoltarea direcției Visual Fan dedicate proiectelor energetice integrate, prin care compania își propune să livreze soluții complete în regim EPC pentru energie regenerabilă”, a declarat acesta.

Lucian Peticila - CEO Visual Fan SA

Lucian Peticila – CEO Visual Fan SA

Potrivit reprezentanților PRESEE (Perpetuum Renewable Energy South East Europe), proiectul din Turda marchează trecerea de la etapa de dezvoltare la cea de construcție efectivă și face parte dintr-un plan investițional mai amplu în România.

Stefano Albarosa, partener PRESEE, a anunțat că după proiectul din Turda va începe și dezvoltarea unui parc fotovoltaic la Hărman, județul Brașov, cu o capacitate de 90 MWp și un sistem de stocare de 200 MWh. Cele două investiții vor totaliza aproximativ 110 milioane de euro.

La rândul său, Lauro Badita, General Manager PRESEE, a precizat că parcul fotovoltaic de la Turda va produce anual peste 54.000 MWh de energie verde, echivalentul consumului a aproximativ 18.000 de gospodării, și va contribui la reducerea emisiilor cu peste 16.000 de tone de CO₂ în fiecare an. De asemenea, investiția va genera venituri constante la bugetul local, arendă pentru proprietarii terenurilor și oportunități pentru firmele și forța de muncă din zonă.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo