Brașovul va găzdui, în primul weekend din octombrie, două competiții importante dedicate dansului sportiv și stilurilor latino-caraibiene. Carpathian Dance Cup are loc sâmbătă, 3 octombrie, iar Campionatul Național de Salsa, Bachata & Caribbean Show 2026 este programat duminică, 4 octombrie, ambele la Inventa Club.
Două zile de competiție vor aduce la Brașov sportivi, antrenori, arbitri și iubitori ai dansului din întreaga țară. Evenimentele sunt organizate de Agenția Națională pentru Sport, Federația Română de Dans Sportiv și Fabrica de Dans Brașov, iar probele vor începe în ambele zile la ora 09:00, la Inventa Club, pe strada Zaharia Stancu nr. 21.
Programul reunește concurenți de la categoriile pentru debutanți și copii până la sportivi avansați și categoriile Open.
Carpathian Dance Cup, prima ediție la Brașov
Sâmbătă, 3 octombrie 2026, are loc prima ediție Carpathian Dance Cup, concurs zonal organizat sub egida Federației Române de Dans Sportiv.
Competiția include probe de Dans Standard și Dans Latino, pentru sportivi legitimați din mai multe categorii de vârstă și clase de pregătire. Concursul este structurat în cinci programe, iar gala de deschidere este programată la ora 19:00, fiind urmată de întrecerile pentru categoriile Open.
Sportivii vor evolua pe un ring cu o suprafață de 200 de metri pătrați.
„Carpathian Dance Cup este o competiție riguroasă, în care regulile, programul și condițiile oferite sportivilor sunt tratate cu seriozitate. La prima ediție vrem ca participanții să simtă că munca lor este cu adevărat respectată”, declară Adrian Osmache, organizator și vicepreședintele Fabrica de Dans Brașov.
Organizatorii vor acorda cupe pentru primele trei locuri, medalii și diplome pentru finaliști, cadouri pentru participanți și premii în bani pentru principalele categorii Open destinate sportivilor cu vârste între 16 și 35 de ani.
„Publicul va putea urmări, pe parcursul aceleiași zile, concurenți aflați la niveluri diferite, de la debutanți până la categoriile Open. Fiecare intrare pe ring este rezultatul multor ore de pregătire”, spune Lorena Osmache, organizator și președinta Fabrica de Dans Brașov.
Campionatul Național de Salsa, Bachata & Caribbean Show, pe 4 octombrie
Weekendul continuă duminică, 4 octombrie, cu Campionatul Național de Salsa, Bachata & Caribbean Show 2026.
Programul competițional cuprinde probe de salsa on 1, salsa on 2, bachata, merengue, kizomba, Rueda de Casino, Caribbean Show Dance, Salsa Shine și Bachata Shine.
Participanții vor concura în formule de perechi, solo, duo, echipe mici, echipe mari și producții. Categoriile de vârstă pornesc de la Mini Kids și ajung până la Seniori, iar nivelurile de pregătire sunt Silver, pentru începători, și Gold, pentru avansați.
„Campionatul Național aduce la Brașov stiluri latino și caraibiene care au comunități active și sportivi de toate vârstele. Este important ca acești concurenți să aibă un cadru oficial în care pregătirea lor să fie evaluată și recunoscută”, afirmă Adrian Osmache.
Pentru categoria Silver, destinată începătorilor, nu se acordă titlul de campion național, însă câștigătorii vor primi cupe, medalii, diplome și premii. Organizatorii vor acorda și distincții speciale pentru Best Moment, Best School și Best Solo.
Bilete și transmisiuni în direct
Accesul la Carpathian Dance Cup costă 50 de lei de persoană la tribună, iar locurile la masă au un tarif de 100 de lei de persoană.
Pentru Campionatul Național de Salsa, Bachata & Caribbean Show, biletul de acces costă 50 de lei.
Ambele evenimente vor fi transmise live de Live Stream Romania, iar galele finale vor putea fi urmărite în direct la TVR Sport, începând cu ora 19:00.
Prin cele două competiții consecutive, Brașovul va deveni pentru un weekend un punct de întâlnire al comunității dansului sportiv din România, reunind pe același ring atât sportivi aflați la început de drum, cât și concurenți cu experiență.
Ziarul Pozitiv se numără printre partenerii media ai Carpathian Dance Cup 2026, alături de alte publicații și platforme media prezente pe afișul oficial al evenimentului.
Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google
Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv
Urmărește Ziarul Pozitiv:
Linkedin, Facebook, Instagram, Grupul oamenilor întreprinzători - Business Catalog, YouTube, X, și TikTok.
Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!




