Ștefan Mandachi a donat 500.000 de euro prin Fundația Jeni Mandachi și Crucea Roșie, pentru construcția unui spital ȋn Gura Humorului
Omul de afaceri Ștefan Mandachi a donat 500.000 de euro prin campania 1 CM de spital, pentru construcția unui spital la Gura Humorului, bani pe care i-a generat prin donații proprii și prin strângeri de fonduri colective. Fondurile sunt doar o parte din cei 1,6 milioane de euro pe care Mandachi i-a colectat ȋn campaniile sale umanitare. Diferențele de bani au fost folosite pentru dotarea spitalelor din Fălticeni și Suceava, acolo unde antreprenorul sucevean a achiziționat și o secție de terapie intensivă mobilă, care este funcțională și astăzi. Unitatea medicală din Gura Humorului va oferi servicii pentru mai mult de 65.000 de oameni, este finalizată în proporție de 80% și mai are nevoie de fonduri pentru a putea fi dotată.
,,Sunt foarte bucuros că am reușit să facem acest spital. A durat ceva vreme, dar a meritat. Este un exemplu de colaborare și perseverență ȋntre mediul privat, comunitatea locală și autorități. Eu abia acum, când am văzut ridicată construcția, am realizat impactul proiectului. Inițial am vrut să construim acest spital la Rădăuti, dar acolo autoritățile locale s-au opus proiectului, așa că ne-am reorientat și ne-am ȋndreptat atenția către Gura Humorului. Aici primarul, spitalul și Consiliul Local ne-au primit cu brațele deschise și s-au implicat total ȋn proiect. Noi am donat 500.000 euro, iar ei au pus ȋncă un milion. Eu am inițiat și gestionat toate strângerile de fonduri, folosindu-mă de simbolistica metrului meu de autostradă. A fost un drum foarte lung. La un moment dat, am avut o echipă de zeci de oameni pentru acest proiect. Niciun cent nu a trecut prin fundațiile mele, ci direct ȋn Crucea Roșie, care a virat banii spitalului. Suntem la un pas să-l inaugurăm și nu mă îndoiesc că vom putea face acest lucru cât de curând cu ajutorul celor care ne vor sprijini”, a declarat Ștefan Mandachi.
Consiliul local din Gura Humorului a răspuns inițiativei lansate de antreprenorul român și a contribuit la construcția și dotarea spitalului cu peste un milion de euro. La acești bani s-au adăugat cei 500.000 de euro donați ȋn mare parte de Ștefan Mandachi, dar și de alți antreprenori și români simpli.
Spitalul va oferi o gamă largă de servicii medicale și va include secții de recuperare pulmonară, osteo-articulară și neurologică. Noua unitate medicală din Bucovina este una modernă, construită la standardele internaționale și care beneficiază deja de dotările necesare.
„Toate agregatele există deja, așteaptă să fie date în funcțiune. Și medici există. Mai avem nevoie însă de un mic ajutor din partea donatorilor, fie ei antreprenori sau simpli cetățeni, pentru ca acest proiect menit să vină în sprijinul semenilor noștri să fie pe deplin funcțional. Orice contribuție este formidabilă și este la fel de importantă ca a tuturor celorlalți care s-au implicat deja”, a mai precizat Ștefan Mandachi.
Și primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a salutat implicarea oamenilor: ,,Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit pentru ca locuitorii din Humor să aibă parte de servicii medicale de calitate, fără să fie nevoiți să se deplaseze zeci sau poate sute de kilometri”.
Omul de afaceri este cunoscut în România, dar și peste hotare, nu doar prin proiectele sale antreprenoriale de succes, ci și prin inițiativele caritabile și sociale derulate prin numeroase campanii. Astfel, proiectul „1CM de spital”, în cadrul căruia Ștefan Mandachi a donat bani, bunuri și servicii în valoare de peste 350.000 euro, a generat 1,6 milioane de euro care au permis achiziționarea a mii de echipamente medicale și consumabile, precum și a unei Secțiii de terapie intensivă mobilă. Este cea mai mare sumă strânsă ȋn cadrul unei campanii umanitare ȋncepută ȋn timpul pandemiei. Ȋn urmă cu trei ani, Ștefan Mandachi a construit prima sa fântână din Africa, ȋn Uganda. De atunci, peste 200 de fântâni au fost construite prin donațiile românilor, care i-au urmat exemplul.
Pesoanele care vor să sprijine financiar finalizarea spitalului din Gura Humorului pot contribui cu donații făcute prin intermediul Asociației umanitare Jeni Mandachi (R040INGB0000999910636532).
Ștefan Mandachi este unul dintre cei mai urmăriți antreprenori români în mediul online, canalele sale de educație antreprenorială având o comunitate de aproximativ 1.000.000 de urmăritori. Ȋn vara anului 2023, Ștefan Mandachi a lansat Franchise Generator, primul program de mentorat pentru antreprenorii români care vor să-și transforme afacerea într-un lanț de francize. Anul acesta, ȋmpreună cu economistul Iancu Guda, a lansat BIZZ Accelerator, un proiect de e-learning, dedicat antreprenorilor și managerilor din România. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-urile: https://www.stefanmandachi.ro și https://bizzaccelerator.ro