Stagiunea estivală a Teatrului Nottara continuă cu spectacole programate la Televiziunea Română, în cadrul proiectului Teatru în TVR.
Despre olteni, cu dragoste, după La Lilieci de Marin Sorescu, scenariul și regia: Constantin Fugaşin, se joacă în: 31 iulie, 28 august și 11 septembrie, de la ora 20.30. În distribuție îi regăsim pe: Ion Haiduc, Ada Navrot, Daniela Minoiu, Ion Grosu, Sorin Cociș, Dani Popescu, Mihaela Subțirică, Alexandra Aga.
Spectacolul este o incursiune în trecutul unui sat de olteni – mai precis, în Bulzeștiul lui Marin Sorescu –, este o călătorie prin graiul, prin obiceiurile sau „rânduielile” unei lumi așezate, călăuzite de valori care astăzi încep să piară puțin câte puțin. Pornind de la textul poetic al lui Marin Sorescu, regizorul a trezit la viață frânturi dintr-un univers care încă trăiește în sufletul celor născuți sau crescuți pe plaiurile oltenești. Și pentru că oltenii sunt iuți la grai și la fire, nu putea să iasă decât o comedie, adăugând culoare unei fotografii îngălbenite de timp.
În 7 august, 22 august și 5 septembrie, de la ora 20.30 este programată Repetiția vieții mele de Claudiu Sfirschi-Lăudat, regia: Alexandru Jitea.
Spectacolul s-a născut din admirația și din respectul față de o legendă a scenei teatrului românesc, Anda Caropol. Repetiția vieții mele este un omagiu adus unui artist pentru care teatrul a fost similar cu viața și pe care l-a slujit cu devotament și iubire. Doamna Anda Caropol este un model pentru noi toți de ce înseamnă să iubești cu adevărat ceea ce faci și pentru care niciun sacrificiu nu este prea mare. Spectacolul este o declarație de iubire adusă teatrului, artiștilor și tuturor oamenilor care fac posibilă magia ce se naște la ridicarea cortinei.
Accesul în TVR se face din strada Constantin Blaremberg (punct de reper: intersecția străzii Ermil Pangrati cu strada Muzeul Zambaccian).
Proiectul Teatru în TVR este la cea de-a patra ediție. Pe parcursul a opt săptămâni, grădina TVR devine singurul loc din Bucureşti care le oferă spectatorilor reprezentaţii teatrale zilnice, susţinute în aer liber. Deși un an dificil și atipic, 2020 aduce un număr triplu de titluri faţă de stagiunea anterioară.
Programul estival al Teatrului Nottara nu ar fi fost posibil fără ajutorul partenerilor noștri: Televiziunea Română (prin proiectul Teatru în TVR), Teatrul Țăndărică, Muzeul Naţional de Artă al României, ARCUB (prin proiectul Bucureștii lui Caragiale, organizat în Parcul Cișmigiu), Teatrul de Vară din Herăstrău, Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian.
Toate evenimentele se vor desfășura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19.