Industria locală de IT este una dintre cele mai prospere sectoare economice, realizând în 2019 o cifră de afaceri de peste 5 miliarde euro, aproximativ 6% din PIB-ul României. În același timp, companiile de IT și-au asumat misiunea de a sprijini comunitățile locale și naționale prin dezvoltarea de campanii interne de CSR ori susținerea diverselor inițiative externe de responsabilitate socială. ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii IT, face o trecere în revistă a proiectelor membrilor săi din ultimii ani, cu scopul de a încuraja în continuare aceste practici și a crea un exemplu de implicare în societate a mediului privat.
„Pentru o comunitate prosperă este esențial să ne sprijinim unii pe alții, prin orice mijloace cu putință, mai ales în această perioadă fără precedent. Companiile din IT și-au făcut un obicei din a susține și a încuraja dezvoltarea societății prin diverse metode, de la sponsorizări, la implementare de campanii dedicate ori încurajarea angajaților spre voluntariat. Toate inițiativele sunt lăudabile și considerăm că merită împărtășite tocmai pentru a oferi un exemplu de colaborare la nivel social, o practică ce ar trebui să ne ghideze la orice pas, fie că ne referim la strategii organizaționale ori planuri personale”, a declarat Gabriela Mechea, director executiv ANIS.
Peste 900.000 de euro, sprijinul oferit de companiile din IT către domeniul sănătății
Firmele de IT din România au sprijinit domeniul sănătății, preponderent în actualul context pandemic, cu circa 903.000 euro, cumulat. Campaniile interne de strângere de fonduri, donațiile ori implicarea în diverse cauze sociale externe în sprijinul luptei anti-Covid19 au fost principalele inițiative realizate în ultimele luni. Acestea s-au reflectat în sponsorizări directe către instituțiile medicale pentru a acoperi parte din necesarul de teste, aparatură sau echipamente de protecție necesare, sprijinirea ONG-urilor cu același obiectiv, cât și donații propriu-zise de produse sau soluții utile în acest demers.
Pe de altă parte, în ultimii ani, inițiativele CSR ale companiilor din IT s-au concretizat și în campanii de donare de sânge, promovare a alimentației sănătoase ori donații de software către instituții medicale.
Cumulat, respectivele campanii au atins un număr de circa 19.230 de beneficiari, respectiv peste 1.600 de instituții (spitale, rețele de sănătate etc.).
Printre companiile din IT care au avut inițiative de responsabilitate socială în zona de sănătate se numără: Adobe Romania, Bitdefender, Brunomag Concept, Bucharest Robots, Computaris, DB Global Technology, eMAG, ENDAVA, Innobyte, Kaspersky, mReady Solutions, RebelDot, Systematic, Temenos Romania, Waters Romania, Zitec. Cumulat, s-au implicat ca voluntari în aceste cauze peste 250 de angajați ai acestor firme.
Peste 50.000 de angajați din IT, voluntari în proiecte sociale educaționale
Educația reprezintă o arie de maxim interes pentru industria IT din România, în care companiile din domeniu se implică prin inițiative interne ori externe. Campaniile acestora de susținere a educației au atins în ultimii șase ani, cumulat, un număr de peste 72.400 de persoane – elevi, studenți, profesori – și au implicat, prin intermediul diverselor cursuri susținute, peste 50.300 de voluntari din cadrul companiilor.
Concret, printre proiectele realizate se numără cursuri de programare și burse oferite de companii atât către elevi, studenți și profesori, pentru a le dezvolta abilitățile în acest domeniu, diverse finanțări și programe de mentorat pentru tineri din medii defavorizate, pentru a le susține parcursul educațional, dar și pentru elevii și studenții care demonstrează excelență ori un potențial ridicat pentru domeniul IT.
Tot pentru sprijinirea educației, unele companii din IT și-au oferit sprijinul financiar pentru reabilitarea unor instituții de învățământ ori dotarea acestora cu echipamente și soluții software necesare.
Preponderent, inițiativele din domeniul educației au fost susținute de: Arxia, Atos, Computaris, Crystal System, Cyberllence Inovatie, Essensys Software, Metro Systems Romania, Orange Romania, QUALITANCE, RebelDot, Romanian Software, Societe Generale European Business Services, Systematic, Temenos Romania, TypingDNA, Wipro Technologies, Zamolxis Services.
Sprijinirea mediului de afaceri, un obiectiv al companiilor IT
O altă componentă a inițiativelor de responsabilitate socială demarate de companiile din industria tech a fost, mai ales în perioada actuală caracterizată de criza Covid-19, sprijinirea mediului de afaceri. Numeroase firme din IT au pus la dispoziția mediului de afaceri ori instituțiilor statului soluții gratuite pentru implementarea ori dezvoltarea digitalizării și au oferit, totodată, consultanță gratuită în acest sens.
În ultimii ani, pe acest segment s-au făcut remarcate și proiecte de susținere a start-up-urilor, respectiv crearea, menținerea și dezvoltarea unor comunități de antreprenori aflați la început de drum.
Peste 330 de voluntari s-au alăturat acestor cauze, iar companiile cu proiecte preponderent pe această zonă sunt Automation Pill, Brunomag Concept, Zitec.
Peste 10 tone de materiale reciclate în ultimii doi ani, ca urmare a inițiativelor de mediu ale firmelor de IT
Ca parte a misiunii lor de susținere a comunității, numeroase companii au dezvoltat sau au luat parte la campanii de protejare a mediului înconjurător, prin diverse activități. Majoritatea acestora vizează creșterea gradului de conștientizare asupra responsabilității față de mediu, atât în cadrul propriei companii, cât și a comunității din care fac parte, instituind și promovând diverse bune practici în ceea ce ține de reciclare.
În ultimii doi ani, spre exemplu, s-au strâns peste 10 tone de materiale reciclate. Pe de altă parte, se remarcă printre proiectele pe mediu și inițiative de extindere a spațiilor verzi, organizate în prezent la nivelul Capitalei. Printre companiile responsabile de aceste proiecte se numără CBNagro.tech, Computaris, Digidemat, Equilobe Software, Metro Systems Romania.
Industria de IT colaborează cu peste 50 de ONG-uri în sprijinirea cauzelor sociale
Pentru cauzele sociale ce au ca obiectiv creșterea nivelului de trai al persoanelor ori comunităților defavorizate, numeroase companii din IT colaborează cu diverse ONG-uri, care susțin o varietate de beneficiari. Totodată, pe lângă sponsorizările oferite de companii, de multe ori se organizează și campanii de strângere de fonduri la nivel intern, oferindu-le și angajaților posibilitatea de a se implica direct în susținerea cauzelor alese.
În ultimii ani, prin donații ale firmelor de IT din România, au fost ajutate peste 6,600 de persoane și 144 de instituții din mai multe județe la nivel național. Printre companiile cu numeroase proiecte sociale destinate celor din medii defavorizate se numără Computaris, DB Global Technology, RebelDot, Sparkware Technologies, Yonder.
Despre ANIS
22 ani de activitate în România. Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
Peste 130 de membri. În cadrul ANIS sunt reunite atât companii mici, cât și multinaționale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național.
Peste 38.000 de angajați. Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.
Peste 2,5 miliarde de euro cifra de afaceri. Veniturile anuale cumulate ale membrilor, plasează ANIS în zona actorilor cheie în ceea ce privește amprenta economică pe plan local.