Doctorul în Achiziții: Minimul vital sau filtru arbitrar în procedurile publice

Autori : Alin IZVORAN – București  și Ovidiu SLIMAC – Timișoara

Episodul 26 din seria „Doctorul în Achiziții” abordează, într-un registru juridic cu accente umoristice, una dintre cele mai frecvente erori din procedurile de achiziții publice: confundarea cerințelor minime cu factorii de evaluare.

Dialogul dintre cei doi „doctori” explică diferențele esențiale dintre criteriile de calificare și criteriile de atribuire, cu trimitere la Legea 98/2016, HG 395/2016 și jurisprudența CJUE, oferind profesioniștilor din domeniu repere clare pentru evitarea contestațiilor și a distorsiunilor procedurale. Seria „Doctorul în Achiziții” continuă astfel demersul său educativ, combinând analiza tehnică riguroasă cu reflecția practică aplicată realității din România.

Doctorul în Achiziții din Timișoara întreabă :

Episodul 26 (7/26) – Episodul 7, din 2026 „ Minimul vital sau filtru arbitrar ?”

Doctorul din București se întoarce cu fișa pacientului sub braț :

— Avem o nouă internare, dragă coleg. Simptome clasice : cerințe minime tratate ca factori de evaluare și factori de evaluare mascați în cerințe eliminatorii. Pacientul acuză dureri acute la CNSC.

Doctorul din Timișoara își pune mănușile :

— Diagnostic frecvent. Și complet evitabil, dacă Legea 98/2016 ar fi citită ca un protocol medical, nu ca un pliant.

Se apleacă asupra fișei :

— Să începem cu baza. Cerințele minime sunt pragul de supraviețuire. Ele derivă din art. 215 alin. (4) din Legea 98/2016 : “oferta care nu îndeplinește condiţiile de formă aferente elaborării şi prezentării acesteia, a fost prezentată de către un ofertant care nu are calificările necesare” este inacceptabilă și trebuie eliminată. Fără scor, fără comparații, fără empatie.

Doctorul în Achiziții din București răspunde :

Doctorul din București aprobă :

— Exact. Minimul nu se punctează, se verifică.

Dacă îl tratezi ca factor de evaluare, nu mai compari oferte conforme, ci negociezi cu legea. Mai mult, conform Art. 32 alin. (2) din HG 395/2016, factorii de evaluare trebuie să fie precizați clar și detaliat, să reflecte metodologia de punctare a avantajelor reale și să nu fie un simplu exercițiu formal.

Ridică o sprânceană :

— Și tot Legea 98 ne spune clar, la art. 172-186, ce sunt criteriile de calificare : capacitatea economică, financiară, tehnică și profesională. Sunt condiții de acces, nu de departajare.

Iar Art. 32 alin. (8) din HG 395/2016 interzice autorității să utilizeze factori care nu au legătură directă cu natura obiectului contractului sau care nu reflectă un avantaj real pentru autoritate.

Doctorul din Timișoara completează :

— Iar separarea e întărită de art. 181 : criteriile de calificare se aplică în regim „admis / respins”. Dacă începi să le punctezi, creezi un hibrid juridic care nu există în lege.

Face o pauză :

— De ce ? Pentru că Directiva 2014/24, transpusă aici, a vrut exact opusul arbitrariului : întâi vezi cine are voie în sală, apoi decizi cine câștigă concursul.

Doctorul din București zâmbește amar :

— Și aici apare confuzia fatală cu factorii de evaluare.

Art. 187 = Art. 172 ? NU. La 187 vorbim de ofertă, nu de ofertant. De performanță, nu de existență.

— De ce? Pentru că Directiva 2014/24/UE, art. 58 alin. (1), spune că cerințele de selecție sunt doar pentru a verifica capacitatea de a executa contractul, ”(a) capacitatea de exercitare a activității profesionale; (b) situația economică și financiară; (c) capacitatea tehnică și profesională.” nu pentru a stabili ierarhii între operatori.

— Corect, spune Doctorul din Timișoara.

Factorii de evaluare servesc diferențierii ofertelor conforme, nu filtrării lor. De aceea art. 172 alin. (5) cere ca ei să fie legați de obiectul contractului și să permită o evaluare obiectivă.

Ridică degetul, ca un profesor :

— Dacă un „factor” este formulat astfel încât neîndeplinirea lui duce automat la respingere, nu mai este factor de evaluare. Este o cerință minimă mascată. Și asta e ilegal. Conform Art. 32 alin. (9) lit. b) din HG 395/2016, punctajul se acordă doar pentru angajamente suplimentare în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini, nu pentru respectarea lor.

Doctorul din București notează în fișă :

Exact aceeași patologie : cerințe minime ascunse în grilă de punctaj sau factori formulați cu „0 puncte = respins”. Legea nu permite asta. Ori e minim eliminatoriu, ori e factor de departajare. Tertium non datur.

O atenție sporită trebuie acordată personalului ! Art. 32 alin. (4) și (5) din HG 395/2016 interzice categoric utilizarea experienței personalului care execută contractul ca parte a procesului de calificare dacă acesta este deja folosit ca factor de evaluare. Nu poți măsura aceeași tensiune cu două aparate diferite în același timp !

— Și uite ce scrie aici în „buletinul de analize”, continuă doctorul din București : Art. 32 alin. (9) ne avertizează că ponderea stabilită pentru fiecare factor nu trebuie să conducă la distorsionarea rezultatului procedurii. Punctăm calitatea, nu inventăm bariere.

Același lucru îl evidențiază și ANAP în “Cele mai frecvente neconformități identificate în cadrul documentațiilor de atribuire” și ADR Sud-Muntenia la punctul 9 din Tipul de abatere/neregulă constatată în Anunțul de participare și Documentația de atribuire descris în “Îndreptarul în domeniul achizițiilor publice pentru beneficiarii proiectelor cu finanțare din fonduri europene”.

Doctorul din Timișoara adaugă, consultând un volum gros :

— Corect. Iar pentru contractele complexe, Art. 32 alin. (6) din HG 395/2016 impune folosirea obligatorie a calității, ponderea prețului fiind limitată la maximum 40%. Asta înseamnă că „tratamentul” trebuie să fie unul de înaltă performanță, nu doar cel mai ieftin de pe piață.

Doctorul din Timișoara încheie :

— Art. 2 alin. (2) din Legea 98 revine obsesiv aici : transparență și tratament egal. Operatorul trebuie să știe din documentație dacă o cerință îi permite să participe sau doar îi influențează șansele de câștig.

Această cerință de claritate este susținută și de jurisprudența CJUE, cauza C19/00 (SIAC Construction), care stabilește că factorii de evaluare trebuie formulați astfel încât „toți ofertanții rezonabil informați și în mod normal diligenți să îi poată înțelege în același mod”.

Se ridică de pe scaun :

— Altfel, procedura nu mai e concurs, e ruletă administrativă.

Epilog, pe hol :

— Deci, rezumă Bucureștiul, minimul ține pacientul în viață, factorii decid cine ia premiul.

— Exact, răspunde Timișoara.

Și dacă încurci perfuzia cu podiumul … nu te mai salvează nici clarificările.

n.a. Articolul (al douăzecișișaselea) face parte din seria „Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde” – o colecție de reflecții umoristice și realiste despre lumea achizițiilor publice din România și nu numai.

p.s. S-a folosit AI pentru crearea imaginilor vizuale (pozele) din articol.

https://www.adrmuntenia.ro/indreptar-in-domeniul-achizitiilor-publice-pentru-beneficiarii-proiectelor-cu-fi/static/1912

 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex:62000CJ0019

Citește și:

Doctorul în Achiziții: Dubla măsură a investițiilor publice în 2026

Doctorul în Achiziții – Cerințe obligatorii în achiziții publice: claritate, proporționalitate și riscuri juridice