Urgent, dar nepregătit: achizițiile publice și riscurile lipsei de planificare

Episodul 23 din seria „Doctorul în Achiziții” pune sub lupă una dintre cele mai periculoase patologii ale sistemului: achiziția declarată „urgentă”, dar lipsită de orice pregătire reală. Pornind de la exemple actuale de investiții majore și termene-limită rigide, dialogul dintre Doctorul în Achiziții din Timișoara și Doctorul în Achiziții din București arată cum lipsa planificării, a nevoilor fundamentate și a consultării de piață transformă urgența într-un risc major.

Cu argumente legale clare și observații din practică, episodul explică de ce urgența nu scuză improvizația și cum inacțiunea compartimentelor de specialitate conduce la proceduri contestate, corecții financiare și pierderi de fonduri. Concluzia este fermă: achizițiile complexe cer timp, dialog cu piața și responsabilitate colectivă, iar „urgent” nu poate fi sinonim cu „nepregătit”.

Doctorul în Achiziții din Timișoara întreabă

Episodul 23 (4/26) – Episodul 4 din 2026
„Urgent, dar nepregătit”

Ovidiu SLIMAC

Doctorul în Achiziții din București intră grăbit, cu telefonul în mână:

– Dragă coleg din Timișoara, avem o recidivă gravă.
Din nou, „urgență”, acum achiziții de 16,68 miliarde de euro prin programul SAFE, până la 31 decembrie 2030, care „nu vor merge cu șmecherii”: drumuri expres, trenuri, avioane, drone, rachete, elicoptere – totul „rapid”…
„Avem o perioadă extrem de scurtă de timp până la care putem să facem aceste achiziţii”, dar fișa pacientului e… goală.

Doctorul din Timișoara își potrivește ochelarii:

– Clasic. Nevoile trebuiau transmise în trimestrul IV al anului anterior, iar art. 6 alin. (1) din HG nr. 395/2016 e clar:
Autoritatea contractantă planifică achizițiile pe baza necesităților comunicate de compartimentele de specialitate, pentru întreg anul bugetar.

„Creditele bugetare se angajează numai în limita prevederilor aprobate și în scopul pentru care au fost alocate.”

Fără necesități comunicate → fără planificare → fără fundamentare → fără achiziție sănătoasă.

Doctorul în Achiziții din București răspunde

Alin Izvoran – Sustainable Procurement Ambassador

Dragă Doctorule din Timișoara,

– Exact, confirmă Bucureștiul.
Dar în practică? Compartimentele tac tot anul, iar în mai–iunie apare diagnosticul:
„trebuie achiziționat ieri”.

Sau, ca în cazul PNRR, acum se pregătesc achizițiile ale căror contracte au termen-limită imperativ de finalizare: 31 august 2026.

Nevoia anuală, între obligație legală și amnezie instituțională

Doctorul din Timișoara, cu voce calmă, dar tăioasă:

– Inacțiunea compartimentelor nu e detaliu administrativ, e factor declanșator de risc.
Când nevoile nu sunt fundamentate la timp, documentațiile sunt scrise în grabă, iar procedurile ajung:

• fie blocate,
• fie contestate,
• fie corectate financiar ulterior.

– Și culmea, adaugă Bucureștiul, aceeași instituție invocă apoi „rigorile achizițiilor publice” ca obstacol.
Exact ce arată cazul Drumului expres Suceava–Siret, prins între urgența finanțării și lipsa unei documentații mature.

– Trebuie să înțelegem, spune Bucureștiul cu un ton grav, că „urgența extremă” prevăzută de art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea 98/2016 nu poate fi invocată dacă situația a fost creată de propria pasivitate.
Judecătorii și auditorii nu acceptă „amnezia” drept forță majoră.

„Urgent” nu înseamnă „nepregătit”

Doctorul din București ridică sprânceana:

– Legea 98/2016 nu pedepsește urgența reală, pedepsește improvizația.
Art. 7 și art. 9 din Legea 98/2016 cer:

• estimarea valorii,
• alegerea procedurii corecte,
• documentații complete,
  indiferent de presiunea politică sau mediatică.

„Autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului înainte de inițierea procedurii.”

Fără estimare → fără strategie → fără procedură legală.

– Corect, spune Doctorul din Timișoara.
Iar când vedem acum intenții de achiziții complexe pentru:

• trenuri,
• avioane multirol,
• elicoptere,
• roboți și drone pentru situații de urgență,
  problema nu este scopul, ci lipsa pregătirii prealabile a pieței.

Dacă vrei tehnologie de ultimă oră, nu poți folosi caiete de sarcini „copy-paste” de acum zece ani.
Riscăm să cumpărăm „fier vechi” la preț de ultimă generație.

Consultarea pieței, tratamentul ignorat

Doctorul din Timișoara pune diagnosticul:

– Avem un medicament legal ignorat sistematic: consultarea de piață.

Art. 139 alin. (1) din Legea 98/2016 și art. 18–19 din HG nr. 395/2016 permit explicit consultarea pieței pentru pregătirea procedurii, nu pentru favorizare.

– Exact, completează Bucureștiul. Consultarea:

• testează fezabilitatea tehnică,
• calibrează costurile reale,
• reduce riscul de contestații,
• scurtează atribuirea, nu o întârzie.

Fără ea, cerințele sunt:

• fie nerealiste,
• fie copiate din alte proceduri,
• fie incompatibile cu piața.

– Este un paradox medical, intervine Timișoara:
autoritatea cere „tratament de urgență”, dar refuză să lase „medicul” (piața) să pună întrebări.

Refuzul de a prelungi termenele de depunere conform art. 153 din Legea 98/2016, atunci când apar clarificări masive, transformă procedura într-o cursă cu obstacole unde câștigă doar cine „știa” deja răspunsurile.

Responsabilitatea este colectivă, nu transferabilă

Doctorul din București notează în fișă:

– Compartimentele de specialitate nu sunt spectatori.
Conform art. 2 alin. (5) din HG nr. 395/2016, ele au obligația de a transmite referate de necesitate reale și complete, nu „note de intenție” în regim de panică.

– Iar când nu o fac, concluzionează Timișoara, efectele sunt previzibile:

• pierdere de fonduri bugetare sau europene,
• proceduri anulate,
• corecții financiare,
• prejudicii de recuperat,
• vinovați căutați post-factum.

– Să nu uităm de răspunderea contravențională: ignorarea etapelor de planificare poate atrage sancțiuni conform art. 226 din Legea 98/2016.

Diagnosticul final

Cei doi doctori semnează același diagnostic:

Achizițiile publice nu eșuează din cauza legii, ci din cauza lipsei de planificare, a inacțiunii compartimentelor de specialitate și a refuzului de a utiliza consultarea de piață ca instrument legal de prevenție.

Urgent nu poate fi sinonim cu nepregătit, iar procedurile complexe nu pot fi tratate „pe repede-nainte” fără costuri ulterioare.

– Altfel spus, încheie Doctorul din București,
plătim astăzi lipsa de timp… sau mâine corecția financiară.

Notă:
Articolul face parte din seria „Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde”, o colecție de reflecții umoristice și realiste despre lumea achizițiilor publice din România.

Autori:
Ovidiu Slimac – Timișoara
Alin Izvoran – București