Ionuț Lianu (40 ani), în calitate de Ofițer Șef, va asigura managementul activelor și pasivelor CEC Bank.

Ionuț Lianu va coordona activitățile de management al lichidității, precum și o parte din activitățile de trezorerie în cadrul CEC Bank. Ionuț are aproape 20 de ani de experiență, inclusiv în funcții de conducere, în instituții de top din sistemul financiar-bancar din România, cum ar fi NN Pensii, UniCredit Bank și Raiffeisen Bank. Din 2011, Ionuț Lianu este membru CFA (Chartered Financial Analyst) – unul dintre cele mai prestigioase programe de certificare a specialiștilor în domeniul investițiilor.

Ionut_Lianu

Ionut Lianu

„Activitățile de management al lichidităților și management al activelor și pasivelor sunt inima unei bănci. Aceste activități sunt esențiale pentru a utiliza în mod eficient și profitabil resursele care ne-au fost încredințate de clienți. Mă bucur când oameni recunoscuți în piață aleg să se alăture echipei CEC Bank”, a declarat Bogdan Neacșu, Președinte, Director General CEC Bank.

Ionuț Lianu a primit aprobările BNR

Ionuț Lianu a primit aprobările BNR pentru ocuparea poziției de Ofițer Șef Management Active și Pasive în luna august a acestui an.

Activele CEC Bank se ridicau la 36,1 miliarde lei la jumătatea lui 2020

Activele CEC Bank se ridicau la 36,1 miliarde lei la jumătatea lui 2020, în creștere cu circa 10% față de sfârșitul anului. Sursele atrase de la clientela nebancară au depășit 30 de miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie, din care peste 22 de miliarde de lei sunt sume atrase de la persoanele fizice. Circa 78% din sursele atrase de Bancă de la clienți sunt în moneda națională.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de 36,1 miliarde lei, la sfârșitul lunii iunie 2020.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească, care oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și phone-banking (Tele CEC).

Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este unicul acționar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!