În universul esteticii corporale, lipoaspirația asistată laser reprezintă cea mai avansată și eficientă metodă de remodelare corporală. Datorită beneficiilor notabile și indicațiilor multiple, lipoaspirația asistată laser, soluția de eliminare a grăsimii nedorite depuse în locurile de unde nu poate fi îndepărtată nici prin dietă și nici prin sport, s-a numărat printre cele mai solicitate intervenții în anul 2023.

Lipoaspirația asistată laser este o procedură chirurgicală minim invazivă, realizată cu anestezie locală, care utilizează energia laser pentru a topi mai întâi celulele adipoase, înainte ca acestea să fie aspirate. Din acest motiv, aspirarea se face cu canule foarte subțiri, care nu produc traumatism în momentul aspirării, grăsimea fiind lichefiată, deci ușor de aspirat. Este mai puțin agresivă decât orice alt tip de lipoaspiratie, inclusiv cea clasică, unde anestezia este generală și are un timp de recuperare mai scurt, deoarece prin lichefierea grăsimii și îndepărtarea ușoară a acesteia, edemele și echimozele sunt minime, intervenția fiind mai puțin traumatică. Nu necesită internare, iar recuperarea se face rapid, pacientul putandu-se întoarce la activitate normală chiar de a doua zi.

Mai mult decât atât, energia laserului stimulează fibra elastică din piele să se contracte, celulele pielii să se regenereze, crescând astfel producția de colagen și fermitatea pielii. Lipoaspiratia laser este indicată și pentru a contracta pielea lăsată, ceea ce ajuta la prevenirea laxității pielii odată ce grăsimea de bază este îndepărtată.

Cele mai solicitate zone de tratament pentru lipoaspirația asistată laser sunt abdomenul superior, mijlociu și inferior, flancurile, șoldurile, talia, coapsele, fesele, brațele, partea superioară a spatelui, genunchii, dar și gâtul și conturul mandibular. Deși pot fi îndepărtați până la maximum 5 l de grăsime, ca orice alt tip de lipoaspiratie, nici lipoaspiratia laser nu este însă o soluție de slăbire, deoarece grăsimea îndepărtată este ușoară, nefiind modificări mari pe cântar. Așadar, lipoaspiratia laser este o procedură de reconturare a corpului care are scopul de a reduce depozitele nedorite de grăsime în exces, fără cicatrici și fără durere postoperator. Puterea laserului reduce timpul de recuperare și creează mai puține leziuni ale țesuturilor înconjurătoare în comparație cu liposucția tradițională.

Rezultatele lipoaspirației asistate laser sunt vizibile imediat după procedură, cu toate acestea, ele vor continua să se îmbunătățească timp de patru până la opt săptămâni. Efectele complete ale intervenției vor putea fi observate de la două până la șase luni după procedură. Rezultatele sunt permenente.

Dr. Dana Miricioiu, unul dintre cei mai apreciați chirurgi esteticieni din România, explică beneficiile majore ale celei mai solicitate tehnici de îndepărtare a grăsimii, realizată cu ajutorul laserului, care elimină depozitele de grăsime localizată ce nu pot fi eliminate nici prin dietă și nici prin sport.

 „În contextul dorinței tot mai mari a oamenilor de a-și îmbunătăți aspectul fizic, lipoaspirația asistată  laser a atras atenția prin rezultatele sale spectaculoase. Tehnologia modernă și avansată a laserului a adus un plus de siguranță și eficacitate, consolidându-și poziția în topul celor mai căutate intervenții estetice în anul 2023. Este o procedură chirurgicală cu laser, minim invazivă, de topire și îndepărtare a depozitelor de grăsime încăpățânate și spre deosebire de alte tipuri de intervenții chirurgicale, necesită doar anestezie locală, fără a fi nevoie de anestezie generală. Pe lângă beneficiile majore post operatorii, intervenția de lipoaspirație laser este ușoară, lipsită de durere postoperator, nu necesită internare, iar recuperarea se face în câteva zile, pacientul putându-se întoarce la activitatea normală chiar de a doua zi. Mai mult, cu ajutorul ei, pot sculpta țesutul pacientului aplicând 4D Liposculpture și realizând acele 6 packs la nivelul abdomenului.”

Beneficii remarcabile ale lipoaspirației asistate laser

 Precizie avansată: Folosind tehnologia laser, lipoaspirația devine o procedură mai precisă, permitând medicului să contureze zonele specifice pentru un rezultat mai armonios. 

 Recuperare rapidă: Tehnologia laser contribuie la o mai mică traumă tisulară și mai puține edeme și echimoze postoperatorii. Recuperarea este rapidă, iar revenirea la viața socială se poate face imediat deoarece sângerarea și edemațierea zonei pe care s-a făcut intervenția sunt minime, datorită coagulării produse de fasciculul laser. 

 Stimularea producției de colagen: Laserul nu doar elimină grăsimea, ci și stimulează producția de colagen, oferind un efect de strângere a pielii, în special în zonele unde a fost eliminată grăsimea. „Concomitent cu dizolvarea grăsimii și cu distrugerea celulelor adipoase, se realizează și contracția fibrelor elastice și de colagen, urmată de formarea de colagen nou, crescând astfel tonusul și fermitatea pielii, care nu se poate realiza cu nicio altă intervenție. Se evită astfel aspectul de piele lăsată, care apare deseori după îndepărtarea clasică a grăsimii. În plus se ameliorează și vergeturile din zona respectivă.”, explică Dr. Dana Miricioiu. 

 Mai puțină durere și disconfort: Procedura asistată de laser este minim invazivă și mai puțin traumatică și aduce multiple beneficii pacienților, întrucât poate reduce senzațiile de durere și disconfort asociate cu lipoaspirația tradițională.

 Permite tratarea anumitor zone cu contur neregulat: Lipoaspirația asistată laser permite tratarea anumitor zone cu contur neregulat, greu accesibile lipoaspirației clasice, precum: abdomen, coapse, fese, linia bustului, gât și brațe. Redefinește rezultatele obținute după o lipoaspirație clasică, uniformizând și corectând neregularitățile care rezultă din lipoaspirația clasică, chirurgicală.

Crește tonusul și fermitatea pielii care nu poate fi remodelată după lipoaspirațiile clasice. Rezultatele apar după o singură procedură, fiind evidente după 4-8 săptămâni și mult mai bine definite după 2-6 luni.

 Rezultate permanente: Prin eliminarea eficientă a celulelor grase, rezultatele obținute prin lipoaspirația asistată de laser sunt permanente și pot fi menținute cu printr-un stil de viață sănătos.

chirurgie estetica„Lipoaspirația asistată laser vizează depunerile localizate de grăsime și este eficientă în tratarea zonelor precum abdomen, coapse, șolduri, sau bărbie. Această procedură poate fi utilizată pentru a remodela și a defini conturul corpului, oferind pacienților un aspect mai tonifiat și armonios. Persoanele care au grăsime persistentă, rezistentă la dietă și exerciții, pot beneficia de această intervenție pentru a obține rezultate dorite. Lipoaspirația laser ProLipo Plus se realizează cu anestezie locală, accesul către grăsimea în exces și pielea lăsată făcându-se printr-o mică incizie, de 1-2 mm, care nu va lăsa în urmă nicio cicatrice. Beneficiul enorm al acestei intervenții este că laserul facilitează atât dizolvarea grăsimii, cât și contracția puternică a fibrei elastice, iar prin regenerarea pielii produsă de laserul cu sistem dual de lungimi de undă, pielea va avea o cu totul altă fermitate, fiind lipsită după intervenție de aspectul lăsat și inestetic. Nu există durere în timpul intervenției, iar rezultatul obținut este permanent!.”- Dr. Dana Miricioiu, chirurg estetician.

 Lipoaspirația asistată laser a revoluționat abordarea în remodelarea corporală, oferind pacienților beneficii semnificative și rezultate durabile. Cu indicații variate și eficacitate dovedită, această procedură continuă să una dintre cele mai solicitate intervenții pentru cei care își doresc să obțină un corp mai bine conturat și tonifiat.

Despre Dr. Dana Miricioiu, chirurg estetician

Cu o carieră dedicată frumuseții și cu o experiență de peste 20 de ani în chirurgia plastică – microchirurgie reconstructivă, Dr. Dana Miricioiu a ajutat mii de oameni să-și îmbunătățească aspectul și să se simtă mai încrezători, reprezentând un exemplu strălucit de profesionalism și pasiune.

Un nume de rezonanță în comunitatea medicală, Dr. Dana Miricioiu este recunoscută pentru contribuția sa la chirurgia estetică. Este dovadă vie a faptului că încrederea în sine și frumusețea pot fi obținute prin intermediul muncii dedicate, a cunoștințelor și a pasiunii. A introdus în România tehnici noi de menținere a sănătății pielii prin intervenții laser, în prezent dețînând cele mai performante tehnologii laser din lume, folosite în tratamentele estetice, în reconturarea și remodelarea corpului, fabricate de renumita companie Sciton, SUA și Cynosure SUA.  Acestea continuă să se claseze conform “The Medical Spa MD Physician Report”, ani la rând, pe locul întâi în cadrul intervențiilor estetice minim și non-invazive, fiind cele mai folosite laser în cabinetele medicale din lume, obținând cel mai ridicat punctaj din punct de vedere al performanțelor clinice obținute, dar și al siguranței pacientului.

Dr. Dana Miricioiu este autoare a cărții “Învață să învingi. Cancerul de sân se poate vindeca”, scrisă în timpul în care a desfășurat Programul Național de Reconstrucție de Sân după cancerul mamar, program susținut de Academia Medicală Română.

Membră a “American Academy of Anti-Aging”, dar și a altor organizații de profil naționale și internaționale, Dr. Dana Miricioiu colaborează de foarte mulți ani cu o echipă de medici, chirurgi plasticieni, medici specializați în boli de metabolism și de nutriție, toți puși în slujba pacienților, din dorința de a reda acestora încrederea în sine.

Dr. Dana Miricioiu – Clinica Herăstrău este situată pe Sos. Nordului, nr 58.  Mai multe detalii pe https://www.danamiricioiu.com/.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!