MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, a raportat o cifră de afaceri consolidată pro-forma de 856 milioane de lei în primul trimestru al anului 2026, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția pozitivă a fost susținută în principal de creșterea organică a businessului și de performanțele solide înregistrate pe principalele linii de activitate.

Cele mai bune rezultate au fost consemnate de divizia de clinici, care a avansat cu 14%, urmată de segmentul corporate, cu o creștere de 11,6%, și de divizia de spitale, care a înregistrat un plus de 11,1%. De asemenea, laboratoarele grupului au raportat o creștere de peste 10% comparativ cu primul trimestru din 2025. Un alt indicator important pentru companie este atingerea pragului de un milion de abonamente medicale în portofoliu, ceea ce reprezintă aproape jumătate din întreaga piață a abonamentelor medicale din România.

Potrivit reprezentanților companiei, performanțele din primele luni ale anului confirmă reziliența sectorului medical și interesul constant al românilor pentru servicii de sănătate de calitate.

„Primele luni ale anului au confirmat faptul că sănătatea rămâne o prioritate pentru români, indiferent de contextul economic, politic sau social. Într-o perioadă în care multe industrii resimt încetiniri sau chiar scăderi, MedLife continuă să crească și să performeze într-un ritm susținut. Rezultatele reflectă atât maturitatea businessului nostru, cât și investițiile strategice realizate în ultimii ani în infrastructură, tehnologie și echipe medicale de excepție. În acest context, credem cu tărie că cererea pentru serviciile MedLife va rămâne una robustă”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife.

Mihai Marcu, MedLife

Mihai Marcu, MedLife

Pe lângă rezultatele financiare, MedLife continuă să investească în inovație și tehnologii medicale avansate. În primul trimestru al anului, compania a derulat primul studiu de genomică din România, un proiect de cercetare considerat unic în regiune, care urmărește extinderea accesului la testare genetică și prevenție personalizată. În paralel, grupul a continuat investițiile în digitalizare și dezvoltarea ecosistemului tehnologic, cu accent pe aplicația MedLife și pe medicina personalizată.

Strategia de dezvoltare a fost susținută și prin investiții și extinderea rețelei medicale. Astfel, MedLife a deschis la Târgu Mureș primul Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale, a finalizat achiziția MEDSTAR prin rețeaua Sfânta Maria și a investit peste 2 milioane de euro într-unul dintre cele mai avansate sisteme de neurochirurgie robotică din România, disponibil la MedLife Sibiu.

Conducerea grupului privește cu prudență, dar și cu optimism, evoluția pieței în perioada următoare, menținând capacitatea financiară necesară pentru noi investiții și eventuale achiziții.

„Privim perioada următoare cu prudență, dar și cu încredere. Am construit un grup solid și totodată flexibil pentru a naviga contexte economice dificile și pentru a rămâne relevant pe termen lung. În același timp, ne-am securizat resursele necesare pentru eventuale investiții și rămânem atenți la oportunitățile care pot apărea în piață. Vom continua să analizăm strategic fiecare direcție de dezvoltare și să acționăm în funcție de context”, a precizat Mihai Marcu.

Pentru următoarele luni, MedLife își propune să accelereze transformarea serviciilor medicale prin lansarea unor produse inovatoare care vor permite monitorizarea mai eficientă a stării de sănătate. Aceste soluții vor integra informații genetice, biometrice, medicale, psihometrice, date despre nutriție și somn, oferind pacienților instrumente avansate pentru prevenție și adoptarea unui stil de viață sănătos.

Citește și:

MedLife devine partener Via Transilvanica și promovează sănătatea prin mișcare în natură

MedLife lansează Liga Atleților Over 50 cu susținerea Nadiei Comăneci

MedLife aduce medicina preventivă în prim-plan la MedFusion Forum 2026

MedLife: Peste 1,3 milioane de teste pentru colesterol într-un an. Prevenția devine prioritate pentru români

Premieră națională: MedLife lansează Longevity 100+, un program revoluționar de prevenție bazat pe ADN

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo