Spitalul Wiener Privatklinik (WPK) din Viena continuă să fie una dintre principalele opțiuni pentru pacienții români în căutarea unor tratamente de top. În primele șase luni din 2025, pacienții din România au apelat în special la expertiza WPK pentru tratamente oncologice, intervenții chirurgicale minim invazive și tratamente ortopedice.
România rămâne principala țară de proveniență a pacienților internaționali ai spitalului, aceștia reprezentând 26% din total.
Expertiză recunoscută internațional și tratamente inovatoare
WPK oferă servicii în peste 30 de specialități medicale, prin 10 centre de competență, reunind peste 300 de specialiști, dintre care 28 sunt incluși în Top 2% cei mai citați oameni de știință la nivel mondial. În domeniul oncologiei, pacienții români au beneficiat în special de tratamente inovatoare – imunoterapie, terapii țintite, intervenții minim invazive – toate realizate într-un cadru multidisciplinar, sub coordonarea profesorului Christoph Zielinski, una dintre cele mai reputate personalități medicale la nivel internațional.
Investiții majore pentru viitorul medicinei
Pentru a răspunde cererii tot mai mari, WPK a început un proiect de extindere de 55 de milioane euro, care va dubla capacitatea spitalului și va aduce echipamente medicale de ultimă generație.
Pe lângă oncologie, intervențiile chirurgicale asistate robotic și tratamentele ortopedice sunt foarte căutate de pacienții români, datorită preciziei ridicate și recuperării rapide pe care le oferă.
WPK asigură și sprijin complet în organizarea călătoriilor medicale, prin reprezentanța din București, precum și consultații online pentru cazurile complexe.
Aceste investiții și servicii consolidează poziția spitalului WPK ca destinație medicală de încredere pentru românii care caută tratamente avansate și soluții personalizate pentru sănătate.


