Activitatea de dezvoltare a clădirilor de birouri din București s-a intensificat în 2025, portofoliul proiectelor aflate în construcție depășind 200.000 de metri pătrați suprafață închiriabilă, cel mai ridicat nivel din 2021 până în prezent, potrivit raportului Bucharest Office Marketbeat Q4 2025 realizat de Cushman & Wakefield Echinox.
Relansarea vine după doi ani cu livrări la minime istorice, perioadă în care a fost finalizată o singură clădire, de 15.000 mp, iar în 2025 nu a fost livrat niciun proiect nou – o premieră pentru piața modernă de birouri din Capitală.
Printre cele mai importante proiecte aflate în dezvoltare se numără:
Rata de neocupare scade, chiriile cresc în zona centrală
Pe fondul livrărilor reduse și al cererii nete în creștere, rata de neocupare a scăzut la 12,1%, cel mai mic nivel din T3 2020. În zona CBD (Piața Charles de Gaulle – Piața Victoriei – Universitate), unde gradul de neocupare este de doar 4%, chiriile pentru clădirile de top au crescut cu 5%, ajungând la 21–22 euro/mp/lună.
Volumul total al tranzacțiilor din 2025 a fost de 282.200 mp, în scădere cu 23% față de 2024, însă cererea netă a reprezentat 53% din total, în creștere față de anul anterior.
Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency Cushman & Wakefield Echinox, explică schimbarea de paradigmă din piață:
„În prezent, criteriile de selecție ale chiriașilor merg dincolo de eficiența clasică a spațiului. Accesul facil la metrou, apropierea de zone rezidențiale și prezența unei infrastructuri bogate de servicii au devenit factori decisivi. La fel de importantă este comunitatea care se formează în jurul clădirii și deschiderea administratorilor clădirii de a integra evenimente și inițiative care animă spațiile comune. Biroul nu mai este doar un loc de operare, ci un ecosistem care trebuie să susțină colaborarea, cultura organizațională și experiența zilnică a angajaților. În acest context, reluarea dezvoltărilor de birouri oferă companiilor oportunitatea de a alege spații care nu doar răspund nevoilor funcționale, ci contribuie activ la atractivitatea lor ca angajator. ”
Stocul total de birouri din București a ajuns la 3,43 milioane mp, reprezentând 15% din totalul stocului din capitalele Europei Centrale și de Est.




