Raiffeisen Tech, noul centru de tehnologie și dezvoltare de software pentru industria financiar-bancară, se lansează, oficial, de la 1 iulie în România. Compania nou înființată este condusă de Diana Andrei, în calitate de General Manager, profesionist cu peste 20 de ani de experiență în banking, dintre care ultimii 8 ani în Raiffeisen Bank România, unde din 2018 până la deschiderea Raiffeisen Tech a fost Head of IT Delivery Department.

Noua companie oferă servicii de IT pentru Raiffeisen Bank România, dar și pentru restul entităților din cadrul grupului Raiffeisen Bank International.

Operațiunile deschise în România vizează planuri de dezvoltare pe termen lung în contextul unei piețe dinamice cu specialiști foarte bine pregătiți în domeniul IT și cu numeroase universități tehnice care oferă perspective bune pentru viitorii experți în tehnologie. Raiffeisen Tech are, de asemenea, operațiuni în Polonia și Kosovo.

Raiffeisen Tech este o filială a Raiffeisen Tech GmbH, parte din grupul Raiffeisen Bank International.

În acest moment, compania se află în etapa de pregătire a proceselor operaționale care să permită primele angajări în luna iulie acestui an.

”Am lansat Raiffeisen Tech cu viziunea să devenim principalul partener pentru soluții de tehnologie al grupului Raiffeisen Bank International și mizăm pe capacitatea echipei nou formate de a dezvolta cele mai performante produse și soluții, care să susțină în continuare inovația în industria bancară”, declară Diana Andrei, General Manager, Raiffeisen Tech.

Diana Andrei_Raiffeisen Tech Romania

Până la finalul acestui an, Raiffeisen Tech va crea 100 de locuri de muncă, iar anul viitor numărul acestora va putea ajunge la aproape 200. Compania promovează un mod de lucru flexibil, are un birou în București, astfel angajații din capitală vor putea opta pentru lucrul hibrid, însă există și posibilitatea de a lucra 100% de la distanță, în oricare oraș de pe teritoriul României.

”La ora actuală, tehnologia are un impact major în industria bancară, transformând modul în care serviciile financiare sunt oferite și consumate. Ne bucurăm să avem alături de noi un partener de încredere alături de care continuăm investițiile în tehnologie și inovație. Raiffeisen Tech, o companie dezvoltată în România, unde piața IT a cunoscut o creștere semnificativă în ultimele decenii, devine principalul partener al Raiffeisen Bank în materie de soluții tehnologice”, declară Bogdan Popa, Vicepreședinte Operațiuni & IT, Raiffeisen Bank România.

Proiectele dezvoltate în cadrul Raiffeisen Tech vor fi de anvergură internațională și pornesc de la  utilizarea celor mai avansate tehnologii ale momentului. Printre pozițiile nou deschise în Raiffeisen Tech se numără roluri diferite din zona de dezvoltare precum Phyton Developer, Full Stack Developer dar și DevOps Engineer, Business Analyst.

Citește și:

Raiffeisen Bank sprijină Dăruiește Viață cu 1 milion de euro și lansează, în premieră, Cardul Galben Care Face Bine

Raiffeisen Bank România: 2023, anul planificării financiare și al creditării sustenabile

Raiffeisen Bank România susține construcția Teatrului Grivița 53, cărămidă cu cărămidă, prin campania Ctitori Grivița 53

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo