Potrivit unui nou studiu realizat de DENT ESTET 4 KIDS, doar 1 din 10 copii mai resimte teamă în fața unei vizite la dentist, în timp ce aproape o treime manifestă curiozitate. După aproape două decenii de educație orală timpurie, vizitele la stomatolog devin o experiență mai relaxată, marcând o schimbare de atitudine notabilă.

Părinții încă întârzie primul consult stomatologic

Deși 81% dintre părinți recunosc legătura între sănătatea orală și cea generală, doar 16% duc copiii la control înainte de vârsta de 2 ani. Jumătate dintre vizite sunt motivate de apariția unor probleme dentare, nu de prevenție, iar aproape jumătate dintre părinți cred – în mod greșit – că durerea este primul semn pentru o consultație.

Cariile și traumatismele dentare – principalele afecțiuni descoperite

La prima vizită, cele mai des întâlnite probleme sunt cariile (18%) și traumatismele dentare (13%). În plus, 55% dintre părinți cred că periajul agresiv este mai eficient, deși specialiștii subliniază importanța unei tehnici corecte și blânde.

Educația orală timpurie: investiție în sănătatea pe termen lung

„Prevenția timpurie nu este un cost, ci o garanție a unei vieți sănătoase,” declară Dr. Oana Taban, fondator DENT ESTET. Frecvența recomandată este de 2–3 vizite anuale, iar prima consultație ar trebui să aibă loc odată cu apariția primilor dinți.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo