Sanconfind, cel mai mare spital privat din județul Prahova, a încheiat anul 2025 cu rezultate remarcabile, marcând o creștere constantă a numărului de pacienți și investiții strategice în infrastructură și tehnologie. Evoluția consolidează poziția unității medicale ca lider regional în servicii de sănătate.
Creștere a numărului de pacienți și a cifrei de afaceri
În 2025, spitalul a tratat aproximativ 90.000 de pacienți, atât în regim ambulatoriu, cât și prin internare, în creștere față de 2024. Cele mai importante majorări au fost înregistrate în cardiologie, chirurgie cardiovasculară și ortopedie, specialități cu o cerere tot mai mare la nivel regional.
Cifra de afaceri a crescut cu aproape 11% comparativ cu anul precedent, reflectând dezvoltarea serviciilor și încrederea crescută a pacienților în actul medical oferit la Poiana Câmpina.
Investiții în tehnologie și energie verde
În 2025, Sanconfind a introdus servicii noi, precum acupunctura, și a consolidat echipa medicală prin atragerea unor specialiști de renume, printre care Dr. Emilian Dumitru (cardiologie) și Dr. Ioana Spătaru (neurologie).
La nivel investițional, spitalul a modernizat infrastructura existentă, a achiziționat echipamente IT în valoare de aproximativ 50.000 lei și a finalizat un parc de panouri fotovoltaice de 1.600.000 lei, contribuind la optimizarea consumului de energie și la eficiența operațională.
Unitatea și-a menținut acreditarea ANMCS și a fost distinsă în noiembrie 2025, la Sovata, cu premiul pentru „Cea mai bună bază de tratament balneo”. Tot în 2025, Sanconfind a aniversat 10 ani de activitate.
„Anul 2025 a fost un an de consolidare și extindere pentru Sanconfind. Ne-am concentrat pe creșterea calității serviciilor, pe dezvoltarea echipei medicale și pe introducerea unor tehnologii care să sprijine atât pacienții, cât și personalul nostru. Pentru 2026, obiectivul nostru este să depășim peste 200 de angajați, să dezvoltăm ortopedia și recuperarea medicală și să devenim un centru de referință național pentru afecțiunile musculo-scheletale precum şi dezvoltarea unui centru de flebologie unic în România.” a declarat Ioan Simion, administratorul spitalului Sanconfind.
Pentru 2026, strategia vizează extinderea serviciilor în ortopedie și recuperare medicală și poziționarea ca reper național în tratamentul afecțiunilor musculo-scheletale și în flebologie.


