Potrivit unui studiu realizat de PayU GPO România împreună cu Reveal Marketing Research, 73% dintre români intenționează să cumpere de Black Friday în 2025, confirmând că evenimentul rămâne cel mai așteptat moment de shopping al anului.
Analiza arată că plata online cu cardul se consolidează ca principală metodă de plată:
- 49% dintre respondenți preferă plata direct cu cardul,
- 9% vor cumpăra în rate online,
- 7% utilizează portofele digitale,
- iar 2% aleg soluții de tip Buy Now, Pay Later.
În schimb, plata la livrare își pierde din popularitate, fiind preferată de doar 28% dintre respondenți.
Bugetul mediu: peste 1.000 de lei
Studiul arată că românii alocă, în medie, 1.100 lei pentru cumpărăturile de Black Friday, cei mai activi fiind tinerii între 30 și 39 de ani, cu venituri între 3.000 și 8.000 de lei. Femeile se orientează spre produse de modă, frumusețe și decorațiuni, în timp ce bărbații preferă IT&C și auto.
Cele mai populare categorii de achiziții sunt:
- IT&C – 50%
- Modă și accesorii – 47%
- Frumusețe și sănătate – 42%
- Casă & deco – 36%
Alte domenii cu potențial de creștere sunt produsele pentru copii, FMCG, călătoriile, mâncarea livrată acasă și asigurările.
Un cumpărător mai informat și mai digital
Românii nu mai cumpără impulsiv, ci planificat:
- 44% urmăresc prețurile din timp,
- 37% compară ofertele mai multor retaileri,
- 31% stabilesc bugetul înainte,
- iar 30% își salvează produsele în coș pentru achiziție rapidă.
„Black Friday 2025 confirmă consolidarea plăților digitale ca principală opțiune de plată. Cumpărătorul român este pragmatic, atent la raportul calitate-preț și orientat către soluții rapide și sigure”, a declarat Elena Gheorghe, Country Manager PayU GPO România și Ungaria.
Comerțul online – mai sigur, mai transparent, mai conectat
Evenimentul Black Friday 2025 marchează și o evoluție a comportamentului de cumpărare: utilizatorii aleg metode de plată integrate, precum Google Pay, Apple Pay, Click to Pay sau rate online, datorită experienței rapide și sigure.
Pe 7 noiembrie, PayU GPO România va organiza un eveniment live-maraton, în care va comunica în timp real date despre tranzacțiile înregistrate și tendințele de consum, alături de parteneri din ecosistemul local de e-commerce.





