FIDELIS II, care se va desfășura în perioada 6–13 februarie, vine cu dobânzi atractive de până la 7,25% la emisiunile în lei și de până la 6% la cele în euro.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și euro prin intermediul băncilor partenere: BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank. Titlurile sunt listate la Bursa de Valori București.

Cei care doresc să își investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din februarie, beneficiază de dobânzi atractive și neimpozabile, astfel:

În lei:

  • 6,15% – scadență la 2 ani
  • 7,15% – scadență la 2 ani (pentru donatorii de sânge)
  • 6,75% – scadență la 4 ani
  • 7,25% – scadență la 6 ani

În euro:

  • 3,60% – scadență la 3 ani
  • 4,50% – scadență la 5 ani
  • 6,00% – scadență la 10 ani

Beneficii pentru donatorii de sânge

Tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emisă în lei, cu scadență la 2 ani, este dedicată persoanelor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 august 2025 și oferă o dobândă de 7,15%. Pragul minim de subscriere este redus de la 5.000 lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Alte facilități

Investitorii în titluri de stat FIDELIS beneficiază de:

  • posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, cu dobândă aferentă perioadei de deținere;
  • venituri neimpozabile;
  • flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 lei pentru emisiunile în lei și 100 euro pentru cele în euro. Pragul minim de subscriere este de 5.000 lei, respectiv 1.000 euro.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo