Misofonia are legături genetice cu anxietatea și depresia, arată un nou studiu

Un nou studiu publicat recent de o echipă de cercetători de la Universitatea din Amsterdam a descoperit legături genetice semnificative între misofonie – o afecțiune în care anumite sunete provoacă reacții emoționale intense – și tulburări psihice precum depresia, anxietatea și PTSD (tulburarea de stres post-traumatic). Rezultatele ar putea avea implicații importante pentru înțelegerea și tratamentul acestei condiții adesea neînțelese.

Ce este misofonia?

Misofonia se manifestă prin reacții disproporționate la sunete cotidiene precum mestecatul, tastarea, respirația sau tusea. Persoanele afectate pot experimenta furie, anxietate intensă sau chiar panică în fața acestor stimuli aparent banali. Până de curând, misofonia a fost în mare parte considerată o problemă comportamentală sau senzorială, dar noile descoperiri sugerează o bază biologică profundă.

Studiul: analiză genetică pe 80.000 de persoane

Cercetătorii au analizat date genetice de la aproximativ 80.000 de persoane, căutând corelații între predispoziția la misofonie și alte trăsături psihologice. Rezultatele au indicat o suprapunere genetică clară cu depresia, anxietatea și PTSD, sugerând că aceste condiții pot împărtăși o arhitectură genetică comună.

De asemenea, studiul a observat o asociere puternică a misofoniei cu trăsături de personalitate precum irascibilitatea, singurătatea și vinovăția, trăsături care apar frecvent în tablourile clinice ale depresiei și ale tulburărilor de anxietate.

Corelația inversă cu tulburarea de spectru autist (ASD)

O constatare surprinzătoare a fost corelația genetică negativă între misofonie și autism (ASD). Deși unele caracteristici senzoriale pot părea similare între cele două condiții, cercetarea sugerează că ele sunt genetic distincte, indicând că sensibilitatea crescută la sunete în autism nu are aceeași bază cu reacțiile intense din misofonie.

Implicații pentru diagnostic și tratament

Aceste rezultate oferă o nouă perspectivă asupra naturii misofoniei, care ar putea fi considerată nu doar o tulburare senzorială, ci și o afecțiune cu rădăcini genetice și psihice. Înțelegerea acestor conexiuni poate ajuta la dezvoltarea unor metode de diagnostic mai clare și a unor intervenții terapeutice adaptate.

Cercetătorii speră ca aceste descoperiri să contribuie la recunoașterea misofoniei în manualele de diagnostic psihiatric, precum și la reducerea stigmatizării celor afectați.