Cel mai urât cuvânt scandat la Beach Please Festival

La Beach Please s-au auzit multe. De la înjurături explicite, piese cu versuri vulgare, până la scene de teribilism juvenil și moshpit-uri scăpate de sub control. Mulți au strâmbat din nas, alții au pus totul pe seama „generației TikTok” și a prăpastiei care ne desparte.

Festivalul Beach Please a împărțit opinia publică: unii condamnă comportamentul tinerilor, alții spun că nu înțelegem generația nouă sau, mai grav, că refuzăm să o înțelegem. E ușor să ridici din sprâncene la auzul unor înjurături, e simplu să ironizezi moshpit-urile sau versurile provocatoare. Înjurăturile au fost, sunt și vor rămâne o formă de revoltă adolescentină. Da, sunt neplăcute, dar ele nu schimbă lumea în rău. Nu ele sunt adevărata problemă.

Problema reală e alta și e mult mai adâncă. La Beach Please, printre toate „p*lile” și „p**dele” aruncate cu lejeritate, un alt cuvânt a răsunat, mult mai greu decât toate celelalte la un loc: Ceaușescu. Scandat senin, fără rușine, fără înțelegerea greutății lui.

Ceaușescu, cuvântul care ar trebui să doară

Cuvintele obscene pot fi trecute la capitolul prost-gust. Dar Ceaușescu nu e doar un nume. Este simbolul unei perioade în care România a trăit în frig, foame, frică și întuneric. E sinonimul unei copilării furate, al unor vieți trăite cu pașaportul blocat, cu frigiderul gol și cu viitorul suspendat.

Pentru mine, copil născut în 1989, aceste povești au fost lecții de viață. Părinții mei mi-au povestit despre alimentarele goale, despre cozile umilitoare, despre cum nu aveai voie să vorbești liber, să gândești liber, să călătorești. Îmi amintesc că le-am înțeles suferința și nu le-am pus-o la îndoială nicio clipă.

Selly și gluma amară despre „Ceaușescu”

În contextul culturii digitale, nu e prima oară când numele Ceaușescu e banalizat sau aruncat în glumă. Un exemplu bun este chiar influencerul Selly. Pe internet au apărut meme-uri și glume care îl ironizau, numindu-l „Ceaușescu al noii generații”.

De ce? Pentru că Selly a fost văzut, în mod ironic, ca un „lider” al tinerilor, având succes enorm în online și luând uneori poziții ferme în spațiul public. Unii au spus sarcastic că vorbește ca „la Congresul PCR” când critică educația sau sistemul. Au fost glume vizuale cu el pe fundal roșu, cu lozinci inventate precum „Tineretul vrea schimbare, dar sub supravegherea mea directă”.

Evident, totul e o exagerare tipică internetului, fără vreo legătură reală cu ideologia comunistă. Dar tocmai aceste glume arată superficialitatea cu care tratăm simboluri grele ale trecutului.

De ce s-a ajuns aici?

Pentru că am uitat să vorbim. Părinții au lăsat trecutul în umbră, considerând, poate, că nu mai e relevant. Școlile tratează comunismul superficial, în câteva pagini seci de manual. În timp ce alte națiuni nu uită, noi banalizăm.

Germania are muzeele Holocaustului, documentare, lecții clare și deschise în școli. Acolo nu se glumește cu memoria istoriei. La noi? Nu doar că se glumește, dar s-a ajuns să se strige numele unui dictator la festival dedicat adolescenților, cu aceeași ușurință cu care se strigă o trivialitate.

Ce spune asta despre noi?

Nu este vina acestor copii. Este vina noastră, a adulților, că nu le-am spus adevărul despre trecut. E vina noastră că am crezut că libertatea vine de la sine și nu trebuie apărată cu memorie, cu educație, cu istorie.

Festivalurile trec. În schimb, memoria colectivă, odată pierdută, riscă să nască alte generații care confundă comunismul cu un meme, cu o glumă, cu un refren lipsit de greutate.

Exercițiul de imaginație este: Ce ar fi făcut Ceaușescu cu tinerii de la acest festival? Lasă în comentarii opinia ta.

Ce e de făcut?

Poate că Beach Please a fost o trezire pentru unii. Nu injuriile trebuie să ne mire, ci ușurința cu care a fost scandat numele unui dictator care a îngenuncheat un popor întreg.

Este un semnal de alarmă pe care Ziarul Pozitiv îl trage astăzi: Educația istorică este esențială. Nu putem cere tinerilor să respecte libertatea, dacă nu le explicăm ce a însemnat lipsa ei.