Interviu Animest: Rasmus A. Sivertsen – Între tradiția nordică și provocările modernității

Rasmus A. Sivertsen, co-fondator și director artistic al Qvisten Animation Studio din Norvegia, este una dintre cele mai influente voci ale cinematografiei de animație scandinave. Regizor multipremiat, cu peste 15 lungmetraje realizate, el reușește să păstreze echilibrul între tradiția morală a poveștilor nordice și provocările modernității, aducând în prim-plan teme despre comunitate, curaj și empatie.

Într-un dialog deschis realizat de Adi Guțu-Gearîp, în cadrul festivalului de animație Animest 2025, Sivertsen vorbește despre responsabilitatea artei de a forma conștiințe, despre linia subțire dintre industrie și libertate creativă și despre felul în care inocența, umorul și democrația pot conviețui într-o lume a contrastelor.

De la controversele iscate de filmul Spermageddon până la reflecțiile asupra finalurilor fericite, regizorul oferă o perspectivă sinceră asupra modului în care animația poate fi în același timp divertisment și manifest cultural.

Rasmus A. Sivertsen (Foto: Claudiu Popescu)

Adi: Filmele tale păstrează adesea o morală clasică: binele învinge, comunitatea restabilește ordinea. Totuși, trăim într-o lume în care moralitatea a devenit relativă. Cât din asta vine dintr-o convingere autentică și cât este o formă subtilă de nostalgie comercializată pentru publicul nordic?

Rasmus: Este o întrebare foarte bună. În filmele nordice există, într-adevăr, o temă comună. Avem o tradiție a incluziunii, a egalității și a democrației, pe care o exprimăm în poveștile noastre. Un exemplu este filmul nostru În pădurea lui Hakkebakke, bazat pe o carte clasică. Este un film de animație stop-motion despre animale care trăiesc împreună în pădure. Prădătorii îi mănâncă pe ceilalți, iar povestea arată cum ajung să învețe să coexiste. Este, de fapt, o poveste despre democrație — animalele se adună, votează o lege și decid să o respecte.

Filmul a avut succes în Norvegia și Danemarca, dar a fost și proiectat în China, unde publicul l-a perceput ca pe un film despre vot și democrație. Mi se pare extraordinar că un film pentru copii poate provoca astfel de reflecții.

Adi: Așadar, există subtilități sub această suprafață morală, menite să ajute filmul să fie mai ușor de comercializat.

Rasmus: Da, cred că este important ca filmele să ajungă la cât mai multă lume, dar și să transmită un mesaj bun.

Adi: Animația are o putere rară: poate planta idei în mintea copiilor înainte ca aceștia să dezvolte gândirea critică. Cum te raportezi la această responsabilitate? Faci filme pentru a educa, pentru a proteja inocența sau pentru a forma viitorii adulți care vor gândi ca tine?

Rasmus: Este o întrebare excelentă. Da, există o formă de putere în mâinile unui cineast, dar nu sunt sigur cât de mare este ea. Poate influența puțin, dar nu cred că un film schimbă lumea. Poate, însă, inspira un individ.

De exemplu, filmul Spermageddon, care are premiera aici, a stârnit multe dezbateri. Este o poveste despre doi tineri care au pentru prima dată o experiență sexuală și, în paralel, urmărim și drumul spermatozoizilor spre ovul. În Norvegia a primit o clasificare 12+, ceea ce înseamnă că și copiii de nouă ani îl pot vedea, iar în alte țări a fost 15+ sau 18+. Asta a generat multe discuții. Am explicat în emisiuni că nu este un film pornografic, ci unul despre educație sexuală pozitivă — despre a le arăta tinerilor că nu sunt singuri și că primele experiențe pot fi ciudate, dar firești.

Adi: Cum te raportezi, deci, la această responsabilitate de a influența mintea copiilor?

Rasmus: În ceea ce privește filmele de familie produse la Qvisten, scopul principal este să fie distractive. Ele trebuie să ofere o experiență plăcută întregii familii. Desigur, finalurile sunt de obicei pozitive — binele învinge, iar eroii reușesc datorită valorilor lor interioare. Cred că acesta este un mesaj important. Dar, sincer, cea mai mare realizare pentru mine este atunci când publicul râde.

Adi: Personajele tale sunt adesea inadaptate, dar în final sunt reintegrate în sistem. Ai fost vreodată tentat să creezi o poveste în care anarhia rămâne vie și ordinea nu mai revine? Sau ar fi prea riscant pentru imaginea unui regizor de filme de familie?

Rasmus: Ar fi interesant, da. În filmele pentru familii, ordinea se restabilește întotdeauna, dar ideea ca haosul să rămână este tentantă. Totuși, cred că publicul are nevoie de povești care se încheie bine. Oamenii iubesc viața și au nevoie de speranță. Fără speranță, o poveste devine greu de urmărit.

Adi: Poate pentru că oamenii au nevoie să creadă că totul poate fi reparat.

Rasmus: Exact. Chiar dacă uneori finalurile ambigue, ca în filmele horror, pot lăsa un semn de întrebare, în general vrem ca eroii să învingă.

Rasmus A. Sivertsen (Foto: Claudiu Popescu)

Adi: În multe animații nordice există o tensiune constantă între raționalitate și absurd, între răceală și umor. Este aceasta o trăsătură culturală inevitabilă sau o modalitate de a ascunde melancolia regiunii sub o mască jucăușă?

Rasmus: Poate un pic din ambele. Norvegienii sunt adesea percepuți ca niște optimiști naivi, mai puțin raționali decât suedezii sau finlandezii. Avem o inocență optimistă care se reflectă și în filmele noastre. Mi se pare un lucru frumos — uneori e bine să fii naiv.

Adi: Europa de Nord este adesea văzută ca o regiune a siguranței morale, dar industria culturală de acolo este la fel de comercială ca oriunde. Cum reușești să-ți păstrezi libertatea creativă într-un sistem care cere cifre, rezultate și un anumit standard al fericirii culturale?

Rasmus: Este o întrebare foarte interesantă. În Norvegia, sistemul de finanțare pentru filme este gestionat de stat prin Institutul de Film. Pentru a primi fonduri, trebuie să dovedești că filmul va avea succes. Asta duce la o uniformizare — se produc mereu aceleași tipuri de filme, pentru că trebuie să convingi că vor fi populare.

În ultimii ani, cele mai multe filme sunt despre Crăciun sau despre Al Doilea Război Mondial, pentru că acestea au mereu succes la box office. Astfel, se ajunge la un cerc închis.

Cred că sistemul ar trebui schimbat, pentru a sprijini mai mult diversitatea creativă, nu doar succesul comercial. Desigur, investitorii privați vor totuși să-și recupereze banii, deci trebuie să găsim un echilibru. Dacă vrei să faci filme mai riscante, trebuie să le produci cu bugete mai mici.

Adi: Crezi că există o linie clară între industrie și artă în film?

Rasmus: Absolut. Este o linie mare. Filmul este și o industrie, nu doar artă. Chiar și în Scandinavia, se discută mereu despre profit, despre câți oameni vor merge la cinema. Este vorba despre investiții mari, de milioane de euro, iar cei care pun banii vor să-i recupereze. Totuși, se poate face și artă în acest context, dacă îți asumi riscuri.

Adi: Ultima întrebare: dacă ar trebui să faci un film care să-i facă pe copii să nu mai creadă în finaluri fericite, cum ar arăta acesta? Ar fi tot un film pentru copii sau, de fapt, primul film onest pentru adulți, deghizat în animație?

Rasmus: De ce am vrea să facem asta? Oamenii se confruntă deja cu destule greutăți în viață — boli, lipsuri, pierderi. Cred că filmele ar trebui să ofere totuși speranță.

Îmi amintesc o variantă editată a filmului Toy Story 3, unde povestea se termina în momentul în care personajele erau pe punctul de a fi arse de vii într-un incinerator. Publicul a fost șocat. A fost un final profund nesatisfăcător. Cred că toți vrem ca eroii să supraviețuiască și să reușească.

Totuși, filmul nostru cel nou are un final mai realist: personajul principal nu își găsește dragostea vieții, ci alege să rămână alături de prietenii săi. Am discutat mult dacă să schimbăm acest final, dar am decis să-l păstrăm. Jumătate dintre familiile din Norvegia trec prin divorțuri, iar copiii au nevoie să vadă și astfel de realități. Este un final onest.

Interviul cu Rasmus A. Sivertsen ne reamintește că animația — adesea privită doar ca divertisment — are puterea de a educa, de a pune întrebări și de a stimula empatia. În universul său narativ, curajul, comunitatea și inocența sunt instrumente care pot modela conștiințe. Libertatea creativă devine o responsabilitate pe care artiștii trebuie s-o apere constant. Și, chiar dacă finalurile fericite rămân adesea preferate pe big-screen, o concluzie „onestă”, care îngăduie nuanță și realism, poate fi la fel de puternică — mai ales într-o lume plină de contraste.

Dacă dialogul cu Rasmus A. Sivertsen te-a făcut să privești animația ca pe o formă de reflecție socială și emoțională, continuă această călătorie în universul filmului de autor prin interviul cu regizoarea Isabel Herguera. Vocea ei aduce o perspectivă feminină profundă asupra felului în care visul, realitatea și memoria se împletesc în arta animației contemporane.

👉 Citește aici: Interviu Animest – Isabel Herguera: vocea feminină care unește realitatea și visul în animație

Pentru a descoperi mai mult din spiritul Animest 2025, vă invităm să explorați cronicile seriilor tematice care au pus în lumină diversitatea animației:

• 🎬 Animusic Night – o călătorie sonoră prin lumi, ritmuri și emoții
• 💫 Erotica Vol. 5 – despre senzualitate, umor și curajul de a fi liber
• 🌌 Trippy Night – un trip lucid prin istorie, feminitate și fragilitatea lumii