Interviu Animest: Isabel Herguera – vocea feminină care unește realitatea și visul în animație

În cadrul Animest 2025, festivalul care transformă anual Bucureștiul într-un punct de întâlnire al animației internaționale, Adi Guțu-Gearîp a avut plăcerea de a sta de vorbă cu Isabel Herguera, una dintre cele mai interesante voci feminine ale animației contemporane.

Regizoare și profesoară cu o carieră desfășurată între India, China și Germania, Isabel explorează în filmele sale granițele dintre memorie, mit și realitate, transformând arta într-un spațiu de libertate, reflecție și vindecare.

Într-un dialog profund, Isabel vorbește despre fragilitatea dintre real și imaginar, despre puterea de a imagina lumi mai bune și despre felul în care arta poate fi, în același timp, act de libertate, terapie și responsabilitate.

Cu „Sultana’s Dream” (2023), Isabel Herguera semnează debutul său regizoral în lungmetraj, o reinterpretare animată a unei viziuni utopice și feministe născute în India de la începutul secolului XX.

Adi: Filmele tale se mișcă adesea între memorie și mit, între documentar și vis. Unde se termină realitatea și unde începe imaginația ta? Sau ai ales deliberat să dizolvi acea graniță?

Isabel: Este ca și cum aș merge pe o sfoară subțire. Nu știi unde vei cădea, dar e o senzație fascinantă. Îmi place să integrez elemente din viața reală în ficțiune — îmi dă credibilitate. Nu cred că am prea multă imaginație, realitatea e deja fantastică. Totul este terapeutic, dar trebuie și controlat.

Adi: În Sultana’s Dream revizitezi o viziune utopică feministă din India începutului de secol XX. Cum împaci frumusețea acelei lumi imaginate cu imposibilitatea realizării ei?

Isabel: Filmul se termină cu personajul care visează — poate imagina o utopie. Și asta e tot sensul: să fim capabili să ne imaginăm o lume mai bună. Dacă putem imagina, putem începe să o transformăm. Uneori simt că ne apropiem de acel ideal, alteori parcă trăim ca acum sute de ani.

Adi: În filmele tale, narațiunea este adesea fragmentată — se compune din desene, voci, texturi. Este această fragmentare o alegere stilistică sau o formă de rezistență la logica masculină a ordinii și controlului?

Isabel: Nu știu dacă e o rezistență la ceva, dar e singura modalitate prin care pot să-mi ordonez gândurile. Las ideile să crească organic, apoi le dau o formă. În artă nu ar trebui să existe reguli — doar o combinație între logică și emoție. Există mereu un echilibru între supraviețuirea materială și cea spirituală.

Isabel Herguera (Foto: Claudiu Popescu)

Adi: Este acesta o modalitate de a crea o alegere conștientă sau vine instinctiv?

Isabel: Este o alegere totală. Este ceea ce mă face fericită și ceea ce mă face să simt că evoluez. În artă caut spațiul unde sunt complet liberă — acesta este singurul motiv real pentru care creez.

Adi: Filmele tale respiră prin tăcere și pauză. Într-o epocă a supraproducției vizuale, vezi lentoarea ca pe un act de rebeliune sau ca pe o necesitate spirituală?

Isabel: Nu cred că este un act de rebeliune conștient, mai degrabă un instinct. Lentoarea e necesară pentru a da spectatorului timp să respire, să simtă. În artă, tăcerea are același rol ca pauza în muzică — dă ritm și sens emoției.

Adi: Călătorești mult între continente — Europa, Asia, America Latină — și integrezi în filmele tale elemente din culturi diferite. Cum eviți ca schimbul cultural să devină o formă de apropriere culturală?

Isabel: Eu sunt pentru apropriere! Arta a fost mereu despre a învăța unii de la alții. Nimic nu e complet nou. Unii o numesc inspirație, alții apropriere, dar e același proces. Totul depinde de onestitate și respect. Dacă tratezi o cultură cu iubire, documentare și grijă, o duci mai departe, nu o exploatezi.

Adi: Dacă imaginația a devenit un spațiu politic — unde fiecare imagine implică putere, gen și ideologie — mai există loc pentru inocență în actul de creație?

Isabel: Da, dar rar. Dacă m-aș apuca să cânt la trompetă, fără să știu nimic, aceea ar fi inocență pură. În artă, pe măsură ce acumulezi cunoștințe, inocența scade, dar rămâne frica — frica de a începe un nou proiect. Acea teamă e importantă, te ține atent și respectuos față de public și față de artă.

Isabel Herguera (Foto: Claudiu Popescu)

Adi: Crezi că puterea, genul și ideologia influențează această inocență?

Isabel: Desigur. Toate mesajele noastre sunt încărcate politic, chiar și atunci când nu ne dăm seama. Este inevitabil și necesar. Fiecare act de creație poartă o poziție, conștientă sau nu.

Adi: Multe dintre lucrările tale par acte de vindecare — personale și colective. Vezi arta ca pe un spațiu terapeutic sau crezi că eticheta asta îi reduce misterul?

Isabel: Este și una, și alta. Arta e terapeutică pentru artist, dar transmite o formă de adevăr universal. Este o confesiune care se transformă în ceva mai mare, cu care publicul poate empatiza.

Adi: În filmele tale, femeile nu apar ca simboluri ale luptei, ci ca purtătoare ale memoriei, tăcerii și rezistenței. Crezi că arta feminină este încă definită prin opoziție sau a devenit ceva mai fluid?

Isabel: Depinde. În timp ce creez, nu mă gândesc teoretic la feminism, dar inevitabil totul este impregnat de această conștiință. După ce termin o lucrare, realizez că ea vorbește despre rezistență, despre vindecare, despre continuitate. Nu este o alegere politică intenționată, ci o expresie naturală a felului în care simt lumea.

În cuvintele ei, Isabel Herguera reușește să redea esența artei ca formă de libertate, vindecare și responsabilitate. Într-o lume grăbită și fragmentată, vocea ei amintește că arta rămâne un spațiu al empatiei, al echilibrului interior și al sănătății emoționale – o formă de educație a sufletului prin imaginație.

Pentru a descoperi mai multe despre atmosfera festivalului Animest și despre diversitatea temelor explorate prin animație, vă invităm să citiți și cronicile dedicate serilor speciale de la Animest:
🎬 Animusic Night – o călătorie sonoră prin lumi, ritmuri și emoții
💫 Erotica Vol. 5 – despre senzualitate, umor și curajul de a fi liber
🌌 Trippy Night – un trip lucid prin istorie, feminitate și fragilitatea lumii

Fiecare seară a oferit o perspectivă diferită asupra modului în care animația poate deveni limbaj universal al emoției, al introspecției și al libertății de expresie.