În lumea dinamică a cercetării de piață și a marketingului strategic, MKOR se evidențiază ca un pionier al inovației și al abordării centrate pe client. Fondată de Cori Cimpoca, această companie românească a reușit să transforme modul în care organizațiile utilizează datele pentru a lua decizii strategice.

Cu o viziune care îmbină excelența analitică cu empatia în business, MKOR oferă clienților săi mai mult decât simple cifre – furnizează context, direcție și recomandări bazate pe o înțelegere profundă a consumatorilor. Acest interviu explorează povestea din spatele MKOR, filozofia sa unică și impactul pe care îl are asupra industriei de cercetare de piață din România.

Ziarul Pozitiv: Doamnă Cimpoca, ne puteți povesti despre momentul în care ați decis să înființați MKOR și ce v-a inspirat să vă concentrați pe cercetarea de piață și marketing strategic?

Cori Cimpoca: Ideea MKOR a apărut din dorința de a aduce o schimbare în modul în care companiile folosesc datele pentru a lua decizii strategice. Înainte de a fonda MKOR, în calitate de Marketing Manager și antreprenor, am observat cum organizațiile luau decizii bazate mai degrabă pe intuiție, decât pe date. Așa că mi-am dorit să creez un partener strategic care să ofere nu doar cifre, ci și context, direcție și recomandări bazate pe o înțelegere profundă a consumatorilor. Astfel, MKOR s-a născut din dorința de a combina excelența analitică cu empatia în business, ajutând organizațiile să crească prin decizii informate.

Foto - Corina Cimpoca, Fondatoare MKOR & Senior Consultant

Foto – Corina Cimpoca, Fondatoare MKOR & Senior Consultant

Ziarul Pozitiv: Cum ați dezvoltat portofoliul de servicii al MKOR de-a lungul timpului și care sunt principalele domenii în care vă specializați în prezent?

Cori Cimpoca: Portofoliul nostru a evoluat odată cu nevoile clienților și cu schimbările din piață. La început, ne-am concentrat pe studii de satisfacție și U&A (usage & attitudes), însă pe măsură ce piața a devenit mai dinamică, am dezvoltat un portofoliu amplu de studii și analize pe care le derulăm, și am creat inclusiv un instrument adaptat nevoilor din piață precum Agile Research, care oferă insight-uri rapide și flexibile. Astăzi, oferim clienților noștri studii de Consumer Segmentation, Concept Testing, Brand Tracking și Employee Satisfaction, oferind soluții personalizate pentru industrii diverse, de la Automotive și Financiar-Bancar, până la Tehnologie și FMCG. Printre clienții noștri se numără branduri de renume precum AFI, AVIS, Edenred, GoMag, Google, Grupul Iulius, Klintensiv, Perla Harghitei, SmartBill, Tușnad, Viorica, Volvo sau VTEX, ceea ce demonstrează capacitatea noastră de a ne adapta la cerințe complexe și de a oferi valoare prin inovație.

Ziarul Pozitiv: MKOR se descrie ca fiind mai mult decât o agenție de cercetare de piață. Cum se reflectă această filozofie în abordarea dumneavoastră față de proiectele clienților?

Cori Cimpoca: La MKOR, nu ne limităm la a colecta date; mergem dincolo de cifre pentru a descoperi poveștile din spatele lor. Abordarea noastră agilă, centrată pe oameni, ne permite să oferim soluții personalizate, adaptate nevoilor fiecărui client. Fiecare proiect este tratat ca o colaborare strategică, nu doar ca o simplă livrare de date. Un client ne-a mărturisit recent: Nu a fost o comunicare unidirecțională, ci o co-creare, ceea ce confirmă că parteneriatul autentic stă la baza succesului nostru.

În plus, ne mândrim cu transparența în comunicarea cu partenerii noștri, precum și cu experiența remarcabilă în livrarea rapoartelor, care nu sunt doar informative, ci și atractive și ușor de parcurs. Așa cum o spune o clientă de-ale noastre: “…livrabilele sunt foarte bine organizate, îmi este foarte ușor să parcurg datele chiar de la etapa în care primesc tabelele, iar rapoartele sunt foarte vizuale și intiuitive (chiar printre cele mai frumoase rapoarte de cercetare pe care le-am primit), astfel încât oricine poate înțelege rezultatele studiului, indiferent de aria pe care lucrează în companie.

Ziarul Pozitiv: Care sunt cele mai solicitate tipuri de studii de piață în portofoliul MKOR și cum ajută acestea companiile să ia decizii strategice?

Cori Cimpoca: Printre cele mai solicitate servicii se numără Consumer Segmentation și Brand Tracking, care oferă o înțelegere profundă a comportamentului consumatorilor și a poziționării brandului pe piață. De asemenea, Agile Research este un instrument din ce în ce mai solicitat, datorită rapidității și flexibilității pe care o oferă în livrarea unor date reprezentative din piață. Practic, în termen de doar câteva zile, oferim informațiile necesare pentru adaptarea la schimbările din piață, radicale de la o zi la alta, în anumite cazuri. Indiferent de industrie, fie că vorbim de automotive, retail sau tehnologie, insight-urile oferite de MKOR contribuie activ la creșterea și consolidarea brandurilor.

Ziarul Pozitiv: Cum abordați provocarea de a oferi rezultate acționabile clienților dumneavoastră în timpul și bugetul stabilit?

Cori Cimpoca: La MKOR, am perfecționat un proces agil care combină rigoarea metodologică cu flexibilitatea în execuție, asigurându-ne că oferim insight-uri valoroase la timp și în bugetul convenit. Clienții noștri ne apreciază pentru promptitudine și profesionalismul cu care livrăm, ceea ce reflectă agilitatea noastră. Ce-i drept însă, această agilitate pe care o livrăm clienților vine uneori cu costuri interne, cu un consum foarte mare pentru a face lucrurile într-un timp scurt, la un standard foarte ridicat de calitate.

Abordarea noastră prietenoasă și profesionistă creează un mediu de colaborare deschisă, atât între colegi, cât și cu clienții, ceea ce ne permite să înțelegem rapid nevoile specifice ale fiecărui proiect și să adaptăm metodologia în timp real. Acest mod de lucru a fost descris de clienții noștri drept unul transparent și eficient, motiv pentru care obținem constant note NPS de 10 – cu o probabilitate foarte mare când vine vorba de recomandarea noastră mai departe.

Ziarul Pozitiv: Puteți să ne vorbiți despre importanța analizei detaliate și a recomandărilor strategice în serviciile oferite de MKOR?

Cori Cimpoca: La MKOR, credem că datele sunt valoroase doar atunci când sunt transformate în recomandări acționabile. Analiza noastră nu se oprește la cifre; mergem în profunzime pentru a descoperi motivele din spatele comportamentului consumatorilor și oportunitățile strategice care derivă din acestea. Calitatea consilierii primite pe parcursul proiectelor este un aspect apreciat de clienții noștri, aceștia menționând adesea experiențele pozitive anterioare și calitatea consilierii ca factori determinanți în alegerea noastră ca partener de cercetare. În plus, ne asigurăm că recomandările strategice sunt clare, relevante și aplicabile, prezentate într-un mod atractiv și ușor de parcurs, astfel încât să sprijinim deciziile informate ale clienților noștri.

Ziarul Pozitiv: Cum utilizați tehnologia și inovația în procesele de cercetare de piață ale MKOR?

Cori Cimpoca: Inovația este în ADN-ul MKOR. Folosim tehnologii avansate de colectare și analiză a datelor, inclusiv platforme digitale pentru sondaje agile și instrumente de data visualization care facilitează înțelegerea rapidă a insight-urilor. Această abordare ne permite să oferim rapoarte atractive și intuitive, apreciate de clienții noștri pentru forma profesionistă a comunicării. De asemenea, utilizăm metodologii agile care ne permit să ajustăm direcția cercetării în timp real, menținând transparența totală în comunicare. Această flexibilitate este esențială în contextul actual, iar Agile Research devine din ce în ce mai relevant pentru companiile care au nevoie de rapiditate și precizie în luarea deciziilor strategice.

Ziarul Pozitiv: Care sunt principalele provocări cu care v-ați confruntat în dezvoltarea MKOR și cum le-ați depășit?

Cori Cimpoca: Una dintre provocările majore a fost educarea pieței privind importanța deciziilor bazate pe date și valoarea Agile Research. Am depășit acest obstacol prin comunicare constantă și transparentă, prin consultanță strategică și reziliență pe o piață nu întotdeauna prietenoasă, demonstrând beneficiile cercetării pe termen lung.

De asemenea, menținerea standardelor înalte este o provocare fundamentală pentru noi, și depinde de capacitatea noastră de a atrage și de a forma experți dedicați. Investim constant în formarea echipei și în tehnologii de ultimă generație, ceea ce ne permite să oferim soluții inovatoare și personalizate.

Ziarul Pozitiv: Cum vedeți rolul inteligenței artificiale în viitorul cercetării de piață și cum se pregătește MKOR pentru această schimbare?

Cori Cimpoca: Inteligența artificială revoluționează cercetarea de piață prin automatizarea analizelor și predicția tendințelor de consum, oferind insight-uri mai rapide și mai precise. La MKOR, investim deja în integrarea algoritmilor de machine learning pentru a analiza volume mari de date și a identifica pattern-uri complexe și utilizăm tehnologii avansate pentru colectarea și analiza datelor. Vizualizăm datele recurente în dashboard-uri interactive, care oferă o înțelegere rapidă și intuitivă a insight-urilor, precum și libertatea de a le explora în câteva clickuri.

De asemenea, utilizăm AI pentru procesarea răspunsurilor deschise, transformând feedback-ul textual în insight-uri acționabile. Chiar dacă rezultatele sunt încă departe de a fi la calitatea livrată de om, automatizarea ne permite să câștigăm ore, zile chiar, iar oamenii să valideze și să rafineze ceea ce AI-ul livrează.

În viitor, ne propunem să explorăm în continuare noile aplicații ale AI-ului în cercetarea de piață, și să rămânem între pionierii în inovație și agilitate.

Ziarul Pozitiv: Cum abordați proiectele pentru start-up-uri comparativ cu cele pentru companiile multinaționale?

Cori Cimpoca: Abordarea noastră este personalizată și flexibilă, adaptată specificului fiecărui tip de client. În cazul start-up-urilor, punem accent pe validarea ideilor și identificarea oportunităților de creștere, utilizând metodologii rapide și eficiente, cum este Agile Research. Aici, agilitatea este esențială pentru a răspunde nevoii de pivotare sau decizii rapide – investești sau nu în lansarea unui produs? Iar antreprenorii sunt o “specie” aparte, vor răspunsurile acum.

Pentru companiile mari și multinaționale, focusul este scalabilitatea și optimizarea strategiilor globale, precum și analiza detaliată a piețelor locale, oferind rapoarte adaptate contextului internațional.

De altfel, la MKOR derulăm studii internaționale cu rezultate extraordinare, este fascinantă analiza comparativă între țări, diferențele culturale, de percepții, atitudini, comportamente. Indiferent de tipul clientului, ne concentrăm pe transparență și colaborare strategică, suntem alături de partenerii noștri pe termen lung și acest lucru se construiește în timp. Faptul că suntem aici de mai bine de 12 ani, cu proiecte tot mai importante din punct de vedere strategic și parteneri tot mai mari, spune multe.

Ziarul Pozitiv: Care sunt principalele tendințe pe care le observați în industria de cercetare de piață din România și cum se adaptează MKOR la acestea?

Cori Cimpoca: Observăm o cerere crescută pentru insight-uri rapide și acționabile, ceea ce face ca Agile Research să fie din ce în ce mai relevant. De asemenea, există o tendință clară spre digitizare și integrarea tehnologiei în procesele de cercetare. MKOR răspunde acestor tendințe prin utilizarea AI, a instrumentelor de analiză proprii, integrate cu dashboard-uri interactive și platforme digitale, oferind acces real-time la date esențiale pentru business.

Totuși, e important să facem diferneța între tendințe, așa-zisele hype-uri de moment și ceea ce e durabil pe termen lung: o bună reputație se construiește prin consecvență, seriozitate, profesionalism, relații de calitate între oameni, fie ei angajați, colaboratori, furnizori sau clienți. Iar aceste lucruri nu pot fi înlocuite de niciun trend, oricât de zgomotos am vorbi despre el.

Ziarul Pozitiv: Cum reușiți să mențineți un echilibru între oferirea de servicii personalizate și scalarea afacerii MKOR?

Cori Cimpoca: Cheia constă în excelența operațională asigurată de standardele interne și echipa noastră inimoasă, care combină experiența vastă cu pasiunea pentru date, o curiozitate înnăscută și o atenție la detalii aproape patologică.

Adaptăm metodologiile pe care le folosim la nevoile fiecărui client, ceea ce necesită timp, însă prin utilizarea tehnologiei reușim să eficientizăm procesele, astfel încât reușim să oferim soluții personalizate, fără a compromite calitatea sau timpul de livrare.

De altfel, clienții ne apreciază pentru că toți consultanții noștri au un grad ridicat de competență, percepute la nivel senior chiar și când vorbim despre Juniori / Executives, iar acest lucru se întâmplă deoarece investim constant în training și dezvoltatea colegilor. Clienții noștri au parte de consultanți care reușesc să le înțeleagă nevoile specifice, ceea ce face ca proiectele să curgă natural, fără a necesita project management intens din partea clientului.

Această abordare axată pe oameni ne permite să scalăm afacerea, menținând standardele înalte de excelență și empatie în business.

Ziarul Pozitiv: Care este filosofia dumneavoastră de leadership și cum o aplicați în conducerea echipei MKOR?

Cori Cimpoca: Cred într-un leadership empatic și orientat spre oameni, bazat pe coaching, mentorat și dezvoltare continuă. Cred că succesul unei echipe vine din comunicarea transparentă și din crearea unui mediu de lucru în care fiecare membru se simte apreciat și motivat să contribuie la proiecte cu un impact real.

La MKOR, încurajez o cultură a colaborării, în care fiecare membru al echipei este încurajat să-și exprime ideile și să contribuie activ la succesul proiectelor, să își ajute constant colegii și să ceară ajutorul oricând are nevoie de el.

Partenerii noștri ne remarcă pentru profesionalismul și proactivitatea echipei, iar energia oamenilor reflectă dedicarea și pasiunea cu care ne facem treaba – iar acesta este un lucru cu care mă mândresc! Cred cu tărie că oamenii inspirați și motivați creează valoare reală, iar la MKOR ne ghidăm după acest principiu în fiecare zi.

Ziarul Pozitiv: Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ați învățat despre gestionarea unei companii de cercetare de piață?

Cori Cimpoca: Una dintre cele mai valoroase lecții este că agilitatea și empatia fac diferența într-o industrie dinamică și competitivă. Am învățat că este esențial să ascultăm activ nevoile clienților și să ne adaptăm metodologiile pentru a răspunde prompt schimbărilor din piață. Totuși, niciodată nu facem rabat la calitate sau la rigoarea metodologică, chiar dacă uneori pierdem clienți din acest motiv.

Transparența și calitatea consilierii sunt fundamentale în construirea relațiilor de încredere, așa că mereu căutăm parteneri care împărtășesc aceleași valori ca și noi și cărora nu le este frică să audă adevărul, înțelegând că au alături un partener care este acolo la bine și la greu.

Ziarul Pozitiv: Ce sfaturi aveți pentru antreprenorii care doresc să intre în domeniul cercetării de piață și al consultanței de marketing?

Cori Cimpoca: Începeți prin a înțelege profund nevoile clienților și a construi relații bazate pe încredere și empatie. Fiți agili și flexibili în abordare, adaptându-vă rapid la schimbările din piață. Investiți în tehnologie și inovație, pentru a rămâne relevanți. Și, cel mai important, păstrați standardele de excelență ridicate – livrați nu doar date, ci insight-uri acționabile care să aibă un impact real asupra deciziilor clienților.

Iar pentru clienții de research sfatul este să le ceară toate aceste lucruri furnizolrilor cu care lucrează. Doar împreună ne putem asigura că această industrie rămâne un etalon al calității, o sursă reală de informații, într-o lume în care dezinformarea devine norma.

Ziarul Pozitiv: În final, care este viziunea dumneavoastră pentru viitorul cercetării de piață în România și cum credeți că MKOR va contribui la modelarea acestui viitor?

Cori Cimpoca: Viziunea mea pentru viitorul cercetării de piață și al businessului în general este strâns legată de mixul între agilitate (sau adaptabilitate), tehnologie și o abordare centrată pe oameni. Am credința că Agile Research va deveni standardul industriei, permițând adaptarea în timp real la schimbările pieței. Deja avem compatitori care au preluat conceptul și nu pot decât să mă bucur că suntem văzuți drept pionieri care merită urmați.

În plus, cred cu tărie că viitorul cercetării de piață va fi definit de empatie și o înțelegere profundă a consumatorilor. De aceea, abordarea noastră va rămâne mereu centrată pe oameni, nu doar pe date. Clienții noștri apreciază deja acest lucru, menționând că abordarea competentă a nevoilor clientului și livrarea prietenoasă a datelor sunt printre aspectele care ne diferențiază. Vom continua să ne concentrăm pe a oferi experiențe de co-creare, în care clienții nu doar primesc date și rapoarte, ci participă activ la definirea insight-urilor și a strategiilor.

În viitor, MKOR va continua să modeleze industria prin inovație, transparență și standardele înalte care ne-au adus recunoașterea în piață. Ne propunem să educăm în continuare piața despre valoarea cercetării agile și să rămânem partenerul strategic care ajută organizațiile să crească prin decizii informate și empatice. Așa cum spunea un client recent, MKOR nu livrează doar date, ci soluții din viitor – iar asta rezumă perfect misiunea noastră.

Citește și:

Interviu cu Alexandra Lucescu, Director General SOFTONE România

Interviu cu Angela Cercel: Partslife transformă deșeurile în resurse pentru o Românie sustenabilă

Interviu cu George Ioniță, director Lancom Distribution: inovație în soluții HoReCa

Interviu cu Dr. ing. Adrian Victor VEVERA, director general al ICI București: Despre viitorul internetului și impactul acestuia în societate și economie

 

Scrie un comentariu

Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!