IT-ul a rămas domeniul cu cele mai mari salarii din România în prima jumătate a anului 2026, chiar dacă numărul angajărilor s-a redus, iar unele companii din sector au făcut disponibilizări. Media salarială netă a ajuns la 8.000 de lei pe lună, în creștere cu aproximativ 5% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial al eJobs.
Pe pozițiile următoare se află sectorul petrol și gaze, cu o medie netă de 7.000 de lei, și domeniul cercetare-dezvoltare, cu 6.800 de lei. În construcții și instalații, salariul mediu net a fost de 6.500 de lei, iar în inginerie, telecomunicații, audit și consultanță, precum și în sectorul naval și aeronautic, media a ajuns la 6.000 de lei pe lună.
Creșterile salariale nu au reușit însă să compenseze în totalitate majorarea prețurilor.
„Chiar dacă în majoritatea domeniilor vorbim despre creșteri salariale comparativ cu anul trecut, în termeni reali puterea de cumpărare a angajaților a scăzut, inclusiv acolo unde salariile au crescut cel mai mult, pentru că majorările au fost, în cele mai multe cazuri, chiar și la jumătate din nivelul inflației. În luna iunie, rata inflației a fost de 10,4%”, a declarat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Așteptările angajaților depășesc salariile oferite
Datele Salario arată că așteptările salariale ale angajaților sunt, în medie, cu aproximativ 30% mai mari decât veniturile încasate.
Cea mai mare diferență se înregistrează în IT, unde candidații își doresc salarii cu aproximativ 50% mai mari decât cele oferite de angajatori. Media netă a așteptărilor salariale din acest sector ajunge la 11.993 de lei.
Diferențe importante apar și în asigurări, unde așteptările sunt cu 42% mai mari, precum și în industria auto, sectorul juridic și domeniul bancar, cu diferențe de aproximativ 40%.
În petrol și gaze, salariul mediu net este de 7.000 de lei, iar așteptările candidaților ajung la aproximativ 9.000 de lei, cu 29% peste nivelul veniturilor încasate. Diferențe mai mici sunt raportate în medicina alternativă, de 14%, în instalații sanitare, de 20%, și în relații cu clienții, de 25%.
Cele mai multe locuri de muncă sunt în domeniile cu salarii mai reduse
Printre sectoarele cu cele mai mici salarii se află și domeniile care oferă cele mai multe locuri de muncă, precum retailul, serviciile, industria alimentară și turismul.
Salariul mediu net este de 4.300 de lei în retail, 4.500 de lei în industria alimentară, 4.400 de lei în call-center și BPO, 5.000 de lei în transport și logistică și 5.500 de lei în servicii.
În saloanele și clinicile de înfrumusețare, media netă este de aproximativ 4.000 de lei, iar în domeniul au pair, babysitting și curățenie ajunge la 3.300 de lei.
„Asta se întâmplă pentru că majoritatea joburilor din aceste industrii sunt entry level, iar salariile aferente acestui nivel de carieră trag în jos media pentru întreg domeniul. Sunt sectoare în care tinerii obișnuiesc să își înceapă cariera, dar și în care candidații care au peste 45-50 de ani își pot găsi mai ușor un loc de muncă”, a explicat Roxana Drăghici.
De la începutul anului, angajatorii din retail au publicat aproximativ 27.000 de locuri de muncă, cei din servicii 17.000, companiile din industria alimentară 14.000, iar angajatorii din call-center și BPO aproximativ 12.000 de joburi.
Potrivit datelor prezentate în comunicat, salariul mediu net pe economie a ajuns în luna mai la 5.684 de lei, în creștere cu 3,2% față de mai 2025.
În prezent, aproximativ 15.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro, iar alte 8.000 pe platforma iajob.ro.

