Lucian Blaga, unul dintre cei mai importanți poeți și filozofi români, a creat opere care continuă să încânte și să inspire cititorii din întreaga lume. Una dintre cele mai frumoase poezii ale sale, „În Marea Trecere”, este o capodoperă ce explorează teme profunde precum trecerea timpului, nemurirea și căutarea sensului în univers. Iată un articol dedicat acestei remarcabile creații literare:

„În Marea Trecere” de Lucian Blaga: O Călătorie în Profunzimile Eternității

Lucian Blaga, unul dintre cei mai proeminenți gânditori și poeți români ai secolului XX, a reușit să îmbine măiestria poetică cu profunzimea filozofiei în creațiile sale. Una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale sale este „În Marea Trecere”, o lucrare remarcabilă care ne poartă în lumea complexă a timpului și a eternității.

O Călătorie în Universul Poetic al Timpului

„În Marea Trecere” este o poezie profundă și contemplativă care explorează trecerea inexorabilă a timpului și căutarea nemuririi. Blaga a fost profund preocupat de aceste teme și a reușit să le redea într-un mod magistral în această poezie.

Căutarea Nemuririi

Un alt element remarcabil al poeziei „În Marea Trecere” este căutarea nemuririi. Blaga sugerează că, în ciuda fragilității noastre, există o cale de a ne păstra esența în eternitate. Poeții și artiștii, prin creațiile lor, pot atinge această nemurire.

Moștenirea Lui Lucian Blaga

Lucian Blaga a lăsat o moștenire literară și filozofică semnificativă pentru România și pentru întreaga lume. „În Marea Trecere” rămâne una dintre cele mai remarcabile creații ale sale și un monument al poeziei românești. Poemul ne îndeamnă să reflectăm asupra naturii efemere a vieții noastre și să căutăm semnificații mai profunde în experiența umană.

Pe măsură ce continuăm să explorăm operele lui Lucian Blaga, descoperim bogăția gândirii și frumusețea cuvintelor sale. „În Marea Trecere” rămâne un reper în literatura și filozofia românească, aducând lumii amintirea unui poet și filozof care a explorat cu curaj marile întrebări ale existenței umane.

În marea trecere

                                              Lucian Blaga

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.

Cerul se dăruieşte apelor de jos.

Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere

îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.

Frunzare se boltesc adânci

peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.

Numai sângele meu strigă prin păduri

după îndepărtata-i copilărie,

ca un cerb bătrân

după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.

Poate s-a cufundat în pământ.

În zadar i-aştept veştile,

numai peşteri răsună,

pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,

o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi

ciuta călcând prin moarte.

Tot mai departe sovăi pe drum –

şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă

o gură învinsă,

închid cu pumnul toate izvoarele,

pentru totdeauna să tacă,

să tacă.

Citește și:

Lumina Poeziei: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga