Arctic Stream, companie românească de infrastructură și securitate IT listată la Bursa de Valori București sub simbolul AST, organizează pe 8 octombrie 2026 cea de-a cincea ediție a „Zilei Investitorului AST”. Evenimentul va avea loc la the N space., în Park Avenue Business Center din București, și va putea fi urmărit și online.

Întâlnirea este dedicată acționarilor și investitorilor interesați de evoluția companiei și va oferi posibilitatea unui dialog direct cu membrii Consiliului de Administrație și cu echipa de management Arctic Stream.

Rezultatele companiei și planurile pentru perioada următoare

Ediția din acest an va avea în prim-plan evoluția Arctic Stream în 2026, rezultatele financiare și operaționale din primul semestru, direcțiile de dezvoltare ale companiei, echipa și proiectele din ecosistemul construit în jurul Arctic Stream.

În primele șase luni din 2026, Arctic Stream a raportat venituri din exploatare de 91,7 milioane de lei, de peste trei ori mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Profitul operațional a ajuns la 6,11 milioane de lei, iar profitul net la 5,51 milioane de lei.

La nivel consolidat, incluzând companiile din ecosistemul Arctic Stream – Data Core Systems, Optimizor și Cyber Arena –, veniturile din exploatare au crescut cu 210%, până la 96,3 milioane de lei, iar profitul net consolidat s-a ridicat la 6,95 milioane de lei.

„Ziua Investitorului Arctic Stream este, pentru noi, mai mult decât o prezentare a rezultatelor financiare. Este momentul în care putem avea un dialog direct cu acționarii și cu toți cei interesați de evoluția Arctic Stream, să explicăm ce se află în spatele rezultatelor și, la fel de important, care sunt direcțiile pe care construim mai departe”, a declarat Dragoș Diaconu, fondator și Președinte al Consiliului de Administrație Arctic Stream.

Prezentări, sesiune Q&A și vizitarea sediului Arctic Stream

Programul va începe la ora 16:50, cu primirea invitaților și conectarea participanților online, iar prezentările sunt programate de la ora 17:00.

Dragoș Diaconu, fondator și Președinte al Consiliului de Administrație, va prezenta tema „2026 în evoluția AST”, iar Florin Mărginean, CEO Arctic Stream, va vorbi despre business, echipă și execuție.

De la ora 17:45, Vlad Mihu, Chief Operating Officer și Vicepreședinte al Consiliului de Administrație, va prezenta rezultatele financiare aferente primului semestru din 2026 și actualizările operaționale.

Agenda include și o sesiune despre parteneriatele strategice, competențele companiilor din ecosistem și oportunitățile comune, precum și prezentarea „Ce urmează pentru Arctic Stream”, susținută de Florin Mărginean. Seria de prezentări va fi urmată de o sesiune deschisă de întrebări și răspunsuri.

Participanții prezenți fizic vor putea vizita și sediul Arctic Stream, aflat în aceeași clădire, iar evenimentul se va încheia cu o sesiune de networking, programată între orele 19:30 și 21:00.

AST Investor day 8 octombrie 2026

Cum se poate participa la Ziua Investitorului AST 2026

Evenimentul va avea loc joi, 8 octombrie 2026, între orele 16:50 și 21:00, la the N space., Park Avenue Business Center, Strada Alexandrina nr. 38, Sector 1, București.

Participarea fizică poate fi confirmată până la 1 octombrie 2026, printr-un mesaj transmis la adresa [email protected]. Participanții pot trimite în avans și întrebările pe care doresc să le adreseze reprezentanților companiei.

Pentru cei care nu pot fi prezenți la București, evenimentul va fi transmis online, iar înscrierea se realizează prin platforma Webex. După confirmarea înregistrării, participanții vor primi informațiile necesare pentru conectare.

Arctic Stream este o companie cu capital integral românesc, fondată în 2017, specializată în infrastructură și securitate IT. Compania este listată la Bursa de Valori București sub simbolul AST și deține participații în Data Core Systems, Optimizor și Cyber Arena.

Citeste si:

Arctic Stream împlinește 9 ani: oamenii, tehnologia și parteneriatele susțin dezvoltarea companiei

Arctic Stream: profit net de 5,51 milioane de lei în primul semestru din 2026

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo