Literatura pentru copii, un drum spre vocație

Cuvântul scris, calea spre adâncurile operelor literare

„Degeaba citești o carte de la prima până la ultima pagină dacă nu o înțelegi. Înțelegerea acesteia reprezintă (la vârstele fragede) o performanță ce se poate atinge numai printr-o îndrumare atentă și perseverentă din partea familiei și a educatorului.” (Iuliu Rațiu, „O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți”, 2006, pp. 27-29)

Fără doar și poate, o literatură a copiilor a existat mereu. Și va continua să existe câtă vreme vor fi: copii universali, autori de cărți pentru ei, edituri, tipografii, librării, biblioteci, mass-media și, desigur, părinți preocupați de buna educație a micuților. În susținere, amintim nemuritoarea sintagmă a criticului George Călinescu ‒ „copilăria copilului universal” ‒ prin care descrie minunata lume a micului Ion Creangă, întruchipat în Nică cel poznaș. În esență, și dinainte, și după inegalabilul Creangă, copilul a fost și este același, trăind intens „o copilărie veselă și nevinovată”, așa cum o numea marele Călinescu. Tot Iuliu Rațiu (2006, p. 39) spune: „Copilul se naște curios și nerăbdător de a se orienta în lume. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă … Ca să fie operă de artă, scrierile pentru copii și tineret trebuie să intereseze și pe oamenii mari, instruiți. A ieși din lectură cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru tineret.”

Rolul părinților în orientarea copiilor pe hărțile textelor

Populară sau cultă, literatura pentru copii s-a bucurat întotdeauna de trecere în orice colț al lumii și în toate timpurile. Ce-ar fi universul prichindeilor fără ființele fantastice care populează tărâmurile nordice? Ne când ne știm, acolo se pot întâlni aievea făpturi precum elfi, troli, spiriduși, zâne și sirene. Ori ce-ar fi universul prichindeilor fără magica lume dinăuntrul și dinafara miticului regat Camelot? Nu-i copil care să nu fie atras de farmecul legendarului pământ britanic, unde și-a purtat bătăliile regele Arthur, alături de sfătuitorul și vrăjitorul Merlin. Sau ce-ar fi lumea copiilor fără legendele Olimpului? Fascinația pentru zei și zeițe este mare; la fel și pentru ceea ce puteau face folosindu-și puterile în luptele cu eroii descriși de Alexandru Mitru.

Tocmai de aceea este crucială intervenția părinților și a educatorului în primii ani de viață ai copilului în toate sensurile, mai cu seamă în sensul inițierii lui în tainele literaturii. Odată inițiat și bine orientat, copilul este deja pe cale să își modeleze caracterul. Ba mai mult decât atât, el este și pe cale să își descopere vocația în vreme ce se identifică cu diverse personaje. Nu puțini sunt copiii care și-au ales profesiile pătrunși fiind de vraja unor povestiri sau poezii. Exemple avem din belșug: Fram, ursul polar, Toate pânzele sus!, Domnul Trandafir, Cățelușul șchiop ș.a.m.d. Că nu greșim deloc, ne convingem citind rândurile semnate de Iuliu Rațiu (2006, p. 5): „Să nu ne mire că pe sub arcul de triumf al sprâncenelor copiilor trec toți marii eroi ai lumii și că ei, copiii, îi privesc cu dezinvoltură în străfundul ochilor. E firesc să se întâmple așa, pentru că se aseamănă!”

Sub umbrela multicoloră a titlului și sub cerul copilăriei, și eu am scris patru cărți pentru micii lectori. Le enumăr gândind la momentele trăite în preajma copiilor, în calitate de dascăl: Un caiet cu dor de zbor, Lectura, cale de acces spre progres, Povești de vârf cucerești, Un creion cu haz și un motan fără naz. Cuvintele lor definitorii ‒ candoare, armonie, profunzime, învățătură ‒ pot consolida fundațiile celor care le parcurg, indiferent de vârstă. De exemplu, le-am văzut în ochii școlarilor atunci când am citit din cărțile mele fie în cadrul lecțiilor curente, fie al cercului de redacție pe care îl coordonez la Clubul Copiilor Făgăraș. Aici sunt în curs de scriere Ziarul „Răsfoici” și revista „Steluțe creative cu minți rotative”. Toate vor vedea lumina tiparului sub egida Editurii Amanecer.

Din paragraful de mai sus părinții se pot inspira citind cele 12 texte literare cuprinse în cartea „Povești de vârf cucerești”. Dimpreună cu copiii ei pot lectura una pe lună pentru o învățătură bună precum o căpșună. În jurul personajelor întâlnite se pot iniția dialoguri care dezvoltă gândirea critică și imaginația. Afirmația nu este un șablon, ci un model de lucru verificat în sala de clasă. La rândul lor, profesorii se pot inspira pentru a crea/adapta diverse opere de artă dramatică în scopul dezvoltării empatiei și a stimei de sine. Ca suport, aceștia pot avea materialul intitulat „Teatrul TIC-TAC”, scris din drag de elevii mei, azi, liceeni. De asemenea, profesorii se pot inspira și din cartea „Lectura, cale de acces spre progres” și din Caietul cu dor de zbor pentru a exersa tehnicile de scriere funcțională și creativă.

Exemple de factură literară care modelează caractere

Iată și ideea concluzivă desprinsă din paragrafele anterioare! Adulții sunt direct responsabili de evoluția copilului în direcția firească a lucrurilor. Drept urmare, ei sunt realmente datori să aleagă cu înțelepciune și răbdare cărțile de povești/nuvele/poezii. De aceeași părere este și Iuliu Rațiu (2006, p. 4), căci îndeamnă educatorii „să participe, în cunoștință de cauză, la efortul constant și obligatoriu pe care trebuie să-l facă pentru a putea îndruma, cu competență, lectura celor mai tineri cititori”.

Printre aceste rânduri exemplificative părinții pot întrezări ușor puntea construită între educația timpurie și educația școlară, respectiv între lectura recreativă și cea interactivă. Distingem patru piloni: gândirea critică, jocul de rol, lectura explicativă și imaginația creatoare.

Ideea se poate continua intrând în atelierul meu de creație literară numit „Condeiul Scânteietor”. Aici sunt trei proiecte în derulare: „Cărțile vorbitoare și creioanele scriitoare”, „Povești născocești” și „Vești de la eroii din povești”. Tot aici s-a format grupul de învățare numit PovesTEAM. Cine nu mai are răbdare până în vacanța mare pentru a face rime ‒ cu și fără cratime ‒ poate participa la activitățile Asociației „Condei cu Scântei”. Ba chiar și pentru a schița scenarii de teatru sau filme de scurtmetraj. Împreună putem vedea cum scrierea imaginativă se cultivă cu inițiativă și cum, mai apoi, te absoarbe ca o sugativă. Scrierea imaginativă este deopotrivă nutritivă, expresivă și evolutivă, căci te propulsează în sfere în care nu ai alternativă: ori scrii, ori scrii. De ce? Ca să crești până atingi praguri cerești.

Pe cei patru piloni amintiți în context ‒ gândire critică, joc de rol, lectura explicativă, imaginația creatoare ‒ își (re)construiește drumul asociația noastră. Din dorința de a merge la pas cu publicul. Din dorința de a contribui la dezvoltarea literaturii contemporane pentru copii.

Da, este adevărat: „Un creion şi un vis te pot duce oriunde.” (Joyce A. Myers) Oriunde, mai ales când foile cărții se transformă în aripi de păsări măiastre.

Articol semnat de Camelia Cristina Vlad, autoare de cărți pentru copii, fondatoare a Asociației „Condei cu Scântei” și a Editurii Amanecer (Prin fiecare proiect aduc literatura pentru cei mici mai aproape de ei și de ghizii lor, părinți și profesori.)

Camelia Vlad

Post-scriptum: Iată un exercițiu scris la solstițiu!

(Când scrii la solstițiul de vară, nimic nu ți se pare o povară. Parol!)

Lingura de lemn. Ce altă alegere poate fi mai potrivită?! Dincolo de destinația ei principală, lingura de lemn din bucătăria de vară poate fi privită în multe feluri. De pildă, ca suport pentru crearea unei păpuși de mână sau pentru un indicator pictat de un artist distrat. Mulți școlari ne pot povesti cum se iau la întrecere atunci când li se dă startul la creație. Când? După recreație. Orele de arte vizuale se transformă în spectacole cu tombole, iar orele de muzică și mișcare se transformă în carnavaluri cu voturi. În schimb, toate orele de matematică sunt animate de indicatoare decorate cu fețe zâmbitoare. Deh! Cred și eu că își permit lingurile să zâmbească pe sub mustățile de ață, căci știu răspunsurile la exercițiile kilometrice și la problemele alambicate. Uf! Ce să mai zică și învățătorul? Numai elevilor săi le par grele și încurcate precum niște candelabre vechi atârnate de plafoane cu zorzoane. Hm! Însă orice lingură de lemn pictată de câte o fată foarte talentată știe unde sunt cheile respectivelor exerciții kilometrice și probleme alambicate.

Că veni vorba, oare ce-ar fi o lingură de lemn fără o tigaie? Nu știu. Probabil că ar fi o simplă ustensilă de gătit într-o bucătărie complet utilată. Dar într-o sală de clasă, sigur îi vin idei vreunui elev cu condei. Ca de obicei, când cade el pe gânduri, lingura de lemn și tigaia se transformă în instrumente de percuție numai bune de chemat la audiție tot publicul ce se zbenguie pe coridoare. Sunetele îl ademenesc în sala cu instrumente încropite din te miri ce produse finite. Pe dată, micii spectatori se așază roată în jurul celor ce susțin minireprezentația frumoasă ca aviația. Ei, cum să nu știți cine performează? Lingura de lemn din bucătăria de vară și tigaia aceea din cămară. Ce mai rămâne? Să ne imaginăm cum se înclină ele în fața publicului amator atins ca de un fior… De ce? La o întrebare vă răspund cu o altă întrebare: Inima cui poate rezista în bătaia acordurilor muzicale cu iz de vacanța mare?