Capitala a câștigat 22.500 de locuitori din migrația externă în perioada 2020-2024, iar Ilfov, Constanța, Cluj și alte județe mari au atras la rândul lor mii de persoane venite din afara țării.

București și cele mai importante nouă județe ale țării au câștigat în total aproximativ 73.000 de locuitori din migrația externă temporară în perioada 2020-2024, potrivit unei analize realizate de Storia pe baza datelor Institutului Național de Statistică. Fenomenul arată o tendință tot mai clară de revenire în țară, cu potențial impact asupra cererii de locuințe, mai ales pe segmentul închirierilor pe termen scurt și mediu.

Bucureștiul atrage cei mai mulți locuitori reveniți din străinătate

Potrivit analizei, Bucureștiul este principalul beneficiar al revenirii din străinătate. În perioada 2020-2024, Capitala a câștigat aproximativ 22.500 de locuitori din migrația externă, luând în calcul atât migrația definitivă, cât și pe cea temporară.

Din migrația definitivă, Bucureștiul a înregistrat un plus de circa 7.500 de locuitori: peste 31.500 de persoane au plecat definitiv în străinătate, iar aproximativ 39.000 s-au întors și și-au stabilit domiciliul în Capitală.

În paralel, migrația temporară a adus un surplus de aproximativ 15.000 de persoane. Aproape 89.000 de locuitori au plecat temporar în afara țării, în timp ce aproape 104.000 de cetățeni s-au mutat temporar în București după ce au locuit în străinătate.

„Datele INS indică o tendință clară de revenire în țară a românilor, cel puțin cu caracter temporar, pe o perioadă minimă de 12 luni. Tendința este cea mai pronunțată în București, ca urmare a dezvoltării economice a capitalei, însă este ușor de remarcat și în principalele județe ale țării din punct de vedere imobiliar. În timp, această tendință poate influența dinamica pieței imobiliare din România, în special pe segmentul de închiriere pe termen scurt și mediu”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group.

Totuși, analiza arată și că acest surplus s-a diminuat în ultimii ani. După un vârf de aproximativ 11.000 de locuitori în 2022, diferența dintre sosiri și plecări a scăzut constant, ajungând în 2024 la sub 300 de locuitori.

Ilfov, tot mai atractiv pentru românii care revin

Județul Ilfov se conturează ca o alternativă importantă la București pentru cei care se întorc din străinătate. În intervalul analizat, Ilfov a câștigat aproximativ 5.300 de locuitori din migrația externă definitivă și temporară.

Pe segmentul migrației definitive, județul a avut un plus de circa 1.300 de locuitori. În același timp, migrația temporară a adus aproximativ 4.000 de persoane în plus.

Analiza arată că în Ilfov numărul celor reveniți din străinătate a crescut puternic în ultimii ani. Dacă în 2021 surplusul anual era de puțin peste 100 de locuitori, în 2022, 2023 și 2024 acesta a ajuns la aproximativ 2.000 de persoane pe an.

Marile județe câștigă locuitori din migrația externă temporară

Pe lângă regiunea București-Ilfov, și alte județe mari au atras locuitori veniți temporar din străinătate. În schimb, în multe dintre orașele reședință de județ, plecările definitive au fost mai numeroase decât revenirile.

Printre cele mai relevante exemple se numără:

  • Constanța, cu un plus de peste 10.000 de locuitori din migrația externă temporară;
  • Cluj, cu aproape 7.500 de locuitori în plus la nivel de județ;
  • Timiș, cu un spor de aproape 7.300 de persoane;
  • Dolj, cu aproximativ 7.200 de locuitori în plus;
  • Iași, cu peste 6.900 de persoane;
  • Brașov, cu un plus de peste 5.800 de locuitori;
  • Bihor, cu aproape 5.300 de persoane;
  • Sibiu, cu peste 3.900 de persoane.

În același timp, orașe importante precum Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Craiova, Iași, Constanța, Oradea și Sibiu au raportat pierderi de populație din migrația externă definitivă. În total, cele opt municipii reședință analizate au pierdut aproape 10.700 de locuitori pe acest segment.

Germania, Marea Britanie și Italia, în topul interesului pentru locuințe în România

Storia arată că interesul pentru piața imobiliară din România vine și din afara țării. În perioada ianuarie 2025 – februarie 2026, după România, cei mai mulți utilizatori ai platformei au fost din Germania, Marea Britanie și Italia.

Germania conduce clasamentul, în contextul în care aici trăiesc peste 770.000 de români. Urmează Marea Britanie, cu aproape 558.000 de români, și Italia, care găzduiește cea mai mare comunitate de români din afara țării, de peste un milion de persoane.

Pe listă se mai află Spania, Franța, Statele Unite, Austria, Republica Moldova și Țările de Jos.

Cererea de locuințe, influențată și de imigrația din afara Uniunii Europene

Analiza mai arată că migrația spre România este susținută și de numărul tot mai mare de angajați din afara Uniunii Europene, veniți pe baza permiselor de muncă.

În 2025, biroul din București al Inspectoratului General pentru Imigrări a gestionat cereri din partea a peste 102.000 de persoane din afara Uniunii Europene. Cele mai multe au venit din Nepal, Turcia și Sri Lanka.

În noiembrie 2025, în România erau peste 145.000 de persoane din afara Uniunii Europene cu drept de ședere în scop de angajare. Cele mai numeroase comunități proveneau din Nepal, Sri Lanka, Siria, Turcia și Bangladesh.

Potrivit Storia, toate aceste date, corelate cu interesul pentru anunțurile imobiliare, conturează o imagine mai clară asupra cererii de locuințe generate de populația migratoare. Totuși, compania subliniază că nu există încă date exacte la nivel național despre impactul locuirii împărțite asupra cererii reale de locuințe.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo