LOCKDOWN – Cartea Letiției Vladislav este o pagină de istorie contemporană

Cartea Letiției Vladislav este o pagină de istorie contemporană în care omul pășește pe scena lumii mascat, nu pentru a-și ascunde sentimentele, resentimentele, ci pentru a se îndepărta de ceilalți oameni, devenind rătăcitor sub spectrul bolii.

Tot ce o înconjoară pare lipsit de raționalitate, tot ce era cunoscut devine din ce în ce mai necunoscut, ajunge la o eliberare de lume fără voia ei.

Casa ei de malul mării devine o fortăreață, iar ea, scriitoarea, prizonieră cu conștiința propriei individualități dar și a propriei singurătăți.

Reflexivă, reflectînd și privind cu ochii minții dar și cu cei ai sufletului nenormalitatea din perioada pandemiei coronavirus, cu prietenii care o părăsesc, ajunge să învingă frica și singurătatea luînd un pix negru și caietul albastru “ca marea și cerul de deasuăra sa”. O viață trăită în patru țări, fiecare cu apocalipsa ei.

Scris în cincizeci de zile, cu Timpul Martor.

Și de aici încep să curgă întrebările…

În februarie 2020 lumea se pregătea de carnaval la Köln, se renova catedrala, despre coronavirus nu se pomenea. O lume pestriță, atîtea etnii pe un peron, într-un oraș, străini mulți, dintre care unii nici nu înțeleg germana. Despărțiri impuse de viață, amintiri imposibil de șters, și tot ea, Letiția hotărăște “O voi lua de la capăt la Köln. Mereu am luat ceva de la capăt”.

Un vortex de vise îi inundă nopțile, cu o mare înconjurată de sîrmă ghimpată, cu o mare ce se retrage încet lăsînd noroi și apă tulbure în locul nisipului, cu alge roșii ce plutesc în locul valurilor. Apocaliptică descrierea, fictivă sau nu, a doua zi pleacă la o bibliotecă să descifreze simbolurile.

Nu e doar o cronică a neantului, apar și descrieri în care s-au schimbat reperele, amintiri amestecate, zile în care fericirea îi acoperea (Erik, Raul, Emma) și se lipise de ei.

Și iar tristețea ce o învăluie și o face să gîndească cu darul său epic cum s-ar “sparge oglinda apei dacă s-ar arunca de pe un pod”.În ziua în care își pierduse casa știind cî în fiecare zi se va întoarce să o privească.

Spiritul constructiv al scriitorului nu o părăsește.

Spaniolii care o văd scriind zilnic în caietul albastru nu s-au obosit să o cunoască, a rămas pentru ei o străină o privesc scurt și o numesc “la loca” (nebuna). își bea cafeaua și le dă firimituri de pîine vrăbiilor, le ține în palmă. Pe pescărușul bolnav l-a ascuns în buzunar, l-a dus la medic și l-a plîns cînd a plecat.

Calendaritatea nu o părăsește pe Letitia Vladislav în al său roman/jurnalul în care se suprapun timpurile confesiunii.

Așteaptă primăvara, o primăvară suavă cînd plaja se umple și viața se rotește… Dar adaugă un citat “În realitate, speranța este cea mai rea din toate relele, întrucît prelungește chinurile omului…” Friederich Nitzsche.

14 martie 2020 – Iese din casă încălcînd legile. “Nu se vede suflet de om…” constată că nici pisicile nu mai apar pe străzi, pe malul mării un bărbat vorbește singur, gesticulează nervos.

“- Cum te cheamă ?

– Soledad.

– Un nume ca un destin, a spus. Soledad, ai un nume predestinat.”

“Lockdown”, romanul pandemiei, este un jurnal confesiv, cu o cenzură interioară, în care diaristul nu își propupune incursiuni în trecut ci imaginea OMULUI încătușat de ai Lui.

***

Îmi amintește de “Mitul eternei reîntoarceri” a lui Mircea Eliade, de Culianu.

În ultima sa carte”Arborele gnozei” (apărută postum în 1992) ce avea să devină nu doar “o versiune integral revizuită” a Gnozelor dualiste… ci și o carte revoluționară, Ioan Petru Culianu a analizat un uriaș material istoric al curentelor religioase dualiste, de la gnosticism la catharism. Culianu le definește…. “obiecte ideale”.

” Mostenirea lăsată de Ioan Petru Culianu: ideile revoluționare pe care n-a apucat să le dezvolte și care se vor dovedi poate de mare importanță în viitorul omenirii, în felul cum vom privi și întelege de acum înainte religia, filosofia, știinta sau chiar literatura, ceea ce s-a păstrat, într-o formă sau alta, din ce a gîndit sau creat omul pe acest pamînt.

Temporalitatea și jocurile de putere ale istoriei aparțin unor dimensiuni diferite ale realității – dar jocurile de putere pot interveni oricînd brutal, tragic, în jocurile minții”.

Autor: Liliana Popa, 25 ianuarie 2021