Ștrandul Neptun își deschide porțile mai devreme decât se anunțase inițial. Vestea bună a fost dată chiar de primarul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținută marți, 25 mai 2021. Sezonul estival 2021 va fi inaugurat așadar sâmbătă, 29 mai 2021, dar condiţiile de funcționare a bazei de agrement vor fi adaptate permanent situaţiei actuale a pandemiei.

Am vrut să venim cu veștile bune și anume că deschidem ștrandul puțin mai repede decât am anunțat.  Nu-l deschidem marți, 1 iunie, ci sâmbătă. Profităm de faptul că este weekend și că vom avea parte și de vreme bună.   Nu avem așadar niciun motiv să stăm în casă.”, a afirmat edilul Călin Bibarț.

Primăria Municipiului Arad și Societatea RECONS fac în continuare apel la  responsabilitatea și cooperarea celor care vor alege să-și petreacă timpul liber pe ștrandul de pe malul Mureșului.

În ceea ce privește tarifele de acces pe ștrandul Neptun, acestea se mențin la nivelul anului trecut.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo