Selgros România anunță un nou parteneriat strategic cu Asociația Pizzarilor Profesioniști din România (APPR), consolidând implicarea companiei în dezvoltarea sectorului HoReCa și în susținerea profesionalizării specialiștilor din industria gastronomică.
Parteneriat pentru dezvoltarea industriei HoReCa
Colaborarea a fost lansată în cadrul unui eveniment organizat la Institutul Culinar Selgros din Brașov, unde aproximativ 80 de profesioniști – pizzari, antreprenori și reprezentanți ai industriei – au participat la demonstrații culinare și un masterclass dedicat perfecționării tehnicilor de preparare.
„Suntem aproape de profesioniștii din HoReCa și contribuim activ la dezvoltarea unei industrii în care calitatea ingredientelor și pregătirea profesională sunt esențiale. Parteneriatele solide sunt importante pentru a susține evoluția acestui sector și pentru a răspunde așteptărilor tot mai ridicate ale consumatorilor. Selgros are o relație solidă cu acest segment, iar colaborarea cu Asociația Pizzarilor Profesioniști din România ne permite să ducem mai departe acest angajament, sprijinind dezvoltarea competențelor și accesul la produse care fac diferența în bucătărie”, a declarat Robert Hellwagner, CEO Selgros România.
Accent pe educație, inovație și comunitate profesională
Reprezentanții APPR subliniază importanța acestui parteneriat pentru consolidarea ecosistemului HoReCa din România:
„Asocierea cu Selgros România reprezintă pentru noi mai mult decât o colaborare instituțională. Este confirmarea faptului că industria HoReCa din România are nevoie de un ecosistem solid, construit pe educație, inovație, profesionalism și o viziune comună. La Asociația Pizzarilor Profesioniști din România, credem că excelența se construiește zi de zi, prin practică, standarde ridicate și o comunitate unită, iar acest parteneriat ne oferă cadrul necesar pentru a susține concret dezvoltarea profesioniștilor din domeniu.”
Parteneriatul va susține formarea profesională prin acces la ingrediente de calitate, resurse moderne și sesiuni de training dedicate. În același timp, deschide oportunități pentru organizarea de competiții și evenimente care contribuie la creșterea standardelor din industrie și la alinierea la tendințele internaționale.
Citește și:
Selgros deschide magazinul cu numărul 24 la Sibiu, aniversând 24 de ani de activitate în România
România urcă pe scena mondială a gastronomiei: echipa națională participă la Bocuse d’Or Europe 2026



